Din martie 2016, fumatul este interzis complet în toate spaţiile spaţiile publice închise (inclusiv baruri, discoteci şi restaurante), precum şi în spaţiile închise de la locul de muncă şi în locurile de joacă pentru copii (inclusiv cele în aer liber).
Astfel, după ce a fost surprins fumând în biroul său, premierul Orban riscă o amendă cuprinsă între 100 şi 500 de lei. Aceeaşi sancţiune o riscă şi ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, surprins cu un trabuc în mână.
Potrivit Legii 15/2016, sacţiunea contravenţională poate fi aplicată de poliţişti, jandarmi sau reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.
În plus, fumatul la locul de muncă, în alte locuri decât cele special amenajate, poate atrage şi sancţiuni disciplinare din partea angajatorului, sancţiuni care pleacă de la un avertisment scris şi pot ajunge la diminuarea salariului şi chiar încheierea raporturilor de muncă.
O fotografie în care premierul Orban apare alături de mai mulţi miniştri, într-un birou în care se fumează şi se bea whisky şi bere, a făcut deliciul internetului vineri seară, devenind în scurt timp virală.
Ludovic Orban a recunoscut că poza a fost făcută de ziua sa, pe 25 mai, când şi-a invitat mai mulţi colegi din Guvern pentru o gustare şi un pahar de alcool.
Cât despre faptul că se fuma în interiorul Guvernului, Ludovic Orban îşi recunoaşte greşeala şi e dispus să achite amenda.
„Sunt fumător. Mi se întâmplă să fumez. Era o ocazie de ziua mea, la care am avut nişte invitaţi şi la care am permis să se fumeze. Recunosc. Asta este. Dacă e nevoie plătesc amenda, nu mă dau în lături. Greşeala e umană. Ni se întâmplă multora”, a spus premierul.
Trimite articolul
XDar cum legea e doar pentru unii, nu va primii nici o amendă!
-
liberalii pandemici e cu voie de la eurhopa. aia a lui merkelica, care-i plateste pe amarastenii de romani cu 300 de euro pe luna.
nu va mai plangeti 🙂 prostu’ de roman, tot de prost e luat 🙂-
Ne ducem pe copca. Europenizati si liberalizati.
-
-
Stapani rebutati ai coloniei sfideaza !!! din nou si din nou si din nou ca uieul e la putere in tara asta …
-
‘Liberalismele’ romanesti egal mizeria lumii politice tip ‘europa’. Trebuie dati afara. Urgent.
-
Că liberalii sunt niște golani mafioți știam toți. Că trebuie să plece e foarte clar.
Nu contează cine a făcut- distribuit poza,dar doar așa pentru amuzament: un remaniabil, un USRist, tătuca Iohannis sau o scrumiera patrioata de la Digi 24
Să lăsăm asta să fie problema PNLului.
Săracii Bratieni -
O bauta intre carutasi de bruxel la intersectie de drumuri, rapid si pe nepregatite. Diferenta ar fi la pretul bauturii si la atmosfera de maxima relaxare. Niste ticalosi de care nu vom scapa curand chiar daca ne pun sare pe rana. Uitati-va la sondaje si amintiti-va dupa ce ispravi a fost ales a doua oara betivul national!
Atat putem noi ca natie in materie de conducatori.Scuza ar fi ca oferta-i limitata… -
Oamenii lui claus si a uie ….. ca afiş electoral, multiplicat de 200.000 de ori, e imbatabil. O imagine care epuizează toate cuvintele…
lipseste vela-ministeru’ cu acordeonul lui ,sa le-o zica ca la armenis ,ori o fi in partea nevazuta….
-
Velea era cu tavita, servea pe colegi cu cuburi de gheata.
-
eu il inteleg pe nea Sica. dupa ani cu 3.000 lei/luna, vegetarian si alte privatiuni acum e boier ! nea Sica, mai da din comisioanele ca nu se stie pe unde ajungi ! iese Dragnia si intra Sica ? 😡
-
Orban și maimuțele PNL stau la ruletă și joacă viitorul României, la o partidă de poker.
Sediul Guvernului transformat de guwerner în Cazino electoral. Gangsterul Mandolină pune țara la cale. Votacii PNL aplaudă mai rău ca la Ceaușescu-PCR.
-
-
Romania brucselizata, vai ce am ajuns! În opinia mea, drama constă în faptul că la noi și tâmpiții au drept de vot!
si cu distantarea sociala si purtarea mastii ? in fine, nu cred ca asta conteaza asa de mult,iar amenda o va plati tot din banii nostri:)
asa ca sa nu ne agitam
Asa premier, asa tara!
-
tu esti mai bun ?crezi ce spui !
-
saracie cu hastag in fata, cara-te.
-
Vedeti-va ma de treaba, am fost la Bucuresti acu 2 ani intr-un club si se fuma la greu! Si in restaurante si cafenele! Numai noi astia care traim in provincie ne-am supus regulilor!
Saracii romani saraca tara!!
Ce amenda?! Afara si demisia la toti sobolani din poza asta ! Auzi la iei amenda ?! Chiar asa de prosti sunt unele persoane sa ceara amenda?! Singura amenda ii Demisia direct !
“Îmi place scuza că toți suntem oameni. Suntem, cum nu, dar atunci când deții o funcție publică ai niste privilegii pe care “oamenii de rând” nu le au. Deci nu suntem egali. De la masina care te asteaptă la scară până la benzina/motorina pe care nu o plătești. Omul de rând nu prea are aceste beneficii. De aceea, când ești într-o funcție publică si ai greșit, nu poți fi scuzat că si omul de rând face la fel. Trebuie să fii marcă a moralei si eticii ca să impui modelul de urmat. Apreciez însă gestul de a plăti amenda. E un bun început.”, a scris Adriana Săftoiu pe Facebook.
Distanțare socială, mască, temperatură … astea-s pentru fraieri.
În timp ce poporul stă în izolare și se supune “ordonanțelor”, cei din “guvernul meu” dau tun după tun, se joacă cu milioanele de euro și apoi spun că “nu sunt bani”.
Trăiască #GuvernulMeu!
Trăiască #RomâniaNormală!
P.S. Acum nu mai protestează usereii și rezistenții că se fură banul public și se fac angajări la stat pe bază de influență politică ?
Pentru fumat amenda, pentru nepurtarea mastii in spatii inchise amenda, pentru intalnirea a mai mult de 3 persoane amenda, pentru alcool amenda..si asta nu e tot..BONUS: demisia gunoiule orban ludovic si celelalte gunoaie: Turcan and Co.
Cred ca este posibil sa fie o fumigena aruncata de noua seccuritate,pentru a abate atentia presei(de scandal )si pentru a masca manevrele ce jigodiile le vor face cu noile fonduri de la UE.Dar as fi curios ce atitudine va lua sasalaul,caci daca nu va spune nimic,devine cel putin complice cu bautorii,iar daca va adopta vreo atitudine,urmarea ar fi inlaturareea alcoolicului din fruntea gastii guvernamentale.Oricum,pricipalul castigator poate fi Rares Bogdan,poate cel care a pus la cale momentul fofto.Interesant de urmarit .
Mie mi se pare o poza de famiglie, foooarte reușită , prin compoziție, culoare, mesaj ! La firma unde lucram eu, toți directorii fumau in birou, îți suflau fumul in fata , era, deh ! un drept câștigat ! Indiferent din ce secta făceau parte …îmi și; maginez ce mandra o fi d na Țurcanu, fine ” pusa la zid” alaturi de sefu’.In fine…taranu’ tot taran ‘ , dar acum transpare așa o superioritate data de funcție și de bani, și un miserupism , dat de ” educația ” celor prezenți ; niste nesimțiți , dar, cum va ziceam, cam așa fac mai toți șefii !
Omule e fumator inrait , nu a fumat in public sa dea un exemplu negativ , va plati amenda fara doar si poate , dar …cine a facut poza?! foarte interesant
-
Fumător înrăit nu e o scuză… dacă se droga ziceai la fel? Sunt vicii și trebuie combătute! Că persoană particulară face ce vrea (la el acasă departe de media), ca persoană publică se abține sau își prezintă demisia (dă exemplul negativ)!
“Greşeala e umană. Ni se întâmplă multora” – nu e valabil pentru toti … ! Oameni precum premierul, ministrii… n-au voie sa se considere oameni de rind, pentru ca nu sint !!! Si o amenda de 100 pina la 500 de lei ar fi o bataie de joc ! Domnule Ludovic Orban – din aceasta clipa mi-ai pierdut respectul… De ce n-ai spus ca poza e de anul trecut…???
-
Pai se vad mastile pri-mprejur. N-avea cum sa minta ca poza-i veche, de anul trecut. Era prins cu minciuna in secunda 2.
Asta-i Romania normala, pas cu pas spre incalcarea legilor.
Rog sa intelegeti bine! ” Conjunctura special”a,motivatie puerila. Atat ii duce vopseaua pe cacanii astia! Oare cate milioane din prostime nu si-au permis sa-si sarbatareasca vreo aniversare in primul rand nu aveau cu ce,,in al doilea rand,au respectat ad literam Ordonantele militare emise de “mos Teaca’,alde Vela ! Ce parere are presedintele Romaniei ? Se intampla asa ceva si la Cotroceni Palast ? Sper ca nu . Auzi colo,”in biroul sau”,doar n-o venit cu el ,de la masa de acasa! Pacat ,dle Aurescu! Doar nu esti un “Churchill” de Dambovita,adica pe romaneste,Curchel…”!
Ei, cum e cu virusul ??????Deci e clar ca e vrajeala pentru prostime!!!
Aoleo mama, mama daca era dragnea in ipostaza asta! Veneau si procurorii sa deschida dosare penale, nu unu ci mai multe. Cum adica pentru ce? Gaseau ei ceva, pentru orice deschideau. Si toti hastagistii iarasi erau pe strazi cu luminitele de la telefoane. Revoltele din america erau nimic pe langa ce era la noi.
Cat tupeu jegos… Intre timp a mai aparut o poza cu el fumand la o alta sedinta, practic aratand ca e un MINCINOS. Ca toti politicienii.
3 postaci, 3p de comentarii si probabil 100 de ruble in total.