“La regionala Bucureşti s-a reluat lucrul, după ce au intrat pe cardurile salariaţilor banii de avans“, a declarat Popa. Potrivit liderului de sindicat greva spontană a angajaţilor de la CFR Infrastructură a afectat 15-16 trenuri, dintre care cinci trenuri ar fi trebuit să plece din Gara de Nord.
“Banii de avans trebuiau plătiţi oamenilor până pe 30 mai. Conducerea companiei feroviare ne-a spus că a depus ieri la bancă fondurile necesare pentru achitarea integrală a avansului pentru angajaţii a patru regionale, printre care şi Regionala Bucureşti. Banii nu au intrat pe carduri până azi (miercuri, n.r) din cauza unor probleme tehnice ale băncii“, a declarat Popa.
Reprezentanţii CFR S.A au declarat că marţi au fost depuşi la bancă banii necedari achitării avansului pentru angajaţii regionalelor Bucureşti, Iaşi, Cluj şi Braşov. Până la declanşarea grevei spontane, salariaţii de la CFR Infrastrutură încasaseră doar jumătate din avans, respectiv 25% din întregul salariu. Potrivit sindicaliştilor ceferiştii care ţin de celelalte regionale, respectiv Timişoara, Craiova, Galaţi şi Constanţa, ar trebui să-şi primească avansul integral până joi.
Sindicaliştii anticipează probleme şi la plata lichidării. “Lichidarea trebuie achitată până pe 15 iunie, însă nu avem garanţia că vor fi efectuate plăţi. Situaţia este, însă şi mai gravă la CFR Marfă“, a declarat Popa. Angajaţii CFR Infrastructură au declanşat, miercuri, începând cu ora 10.00, o grevă spontană din cauza neachitării integrale a salariilor, au declarat pentru NewsIn reprezentanţi ai CFR Infrastructură.
Sursa: Newsin
Citiți principiile noastre de moderare aici!