Reducerile vor fi de 20% la tariful normal şi la suplimentul de tren la clasa a 2-a şi de 25-30% pentru grupuri de cel puţin 10 persoane. Tariful de rezervare a locului, de 2,4 lei, se achită integral.
Potrivit CFR, biletele de călătorie pentru “Trenurile Tineretului” se eliberează numai la casele de bilete ale staţiilor şi agenţiilor de voiaj CFR. Această ofertă nu se aplică pentru tinerii sau grupurile de tineri care beneficiază deja de o altă reducere.
Oferta este valabilă la trenurile accelerat şi rapid ce au punct de plecare sau de destinaţie o staţie CFR de pe secţia Constanţa - Mangalia.
În perioada 29 aprilie-3 mai, CFR Călători va introduce două trenuri suplimentare, şase trenuri vor avea traseul prelungit până la Mangalia, iar alte opt trenuri permanente vor circula pe relaţia Bucureşti – Constanţa.
De asemenea, în perioada 30 aprilie – 3 mai, călătorii care vor circula pe secţia Constanţa - Mangalia vor plăti biletul la nivel de tren personal, indiferent de rangul trenului cu care circulă pe această secţie.
Pe lângă această ofertă spre litoral, pe relaţia Bucureşti Nord - Braşov va fi introdus suplimentar un tren accelerat, care circulă dus-întors.
Sursa: Newsin
Citiți principiile noastre de moderare aici!