Potrivit Mediafax, autobuzul, care efectua o cursă regulată Măneşti – Ploieşti, a lovit din spate o autobasculantă care circula cu viteză redusă. În urma impactului, autobasculanta încărcată cu nisip a intrat în interiorul autocarului.
La fața locului au ajuns opt ambulanţe SMURD, două autospeciale pentru descarcerare, o autospecială de transport victime multiple, o autospecială de intervenţie la accidente colective şi calamităţi, un spital mobil, trei autospeciale de lucru cu apă şi spumă, şapte autospeciale de primă intervenţie şi comandă, şi 14 ambulanţe SAJ. Circulația pe ambele sensuri a fost închisă pentru a da posibilitatea ambulanţelor să preia victimele.
„Cum majoritatea persoanelor care se aflau în microbuz provin din comuna Măneşti, sat Coada Izvorului, acolo au fost deja trimise echipe de poliţişti pentru a lua legătura cu familiile”, au transmis reprezentanții MAI.
Printre victimele transportate la spital se numără şi patru minori, o fetiţă de 9 ani şi alți trei adolescenți cu vârste între 15 şi 17 ani. Dintre cei grav răniți, 11 sunt bărbați, 16 femei și un copil. De asemenea, șapte persoane au avut nevoie de descarcerare.
Autoritățile au activat planul roșu de intervenție în acest caz. Planul roşu se activează în situaţii cu victime multiple şi constă în mobilizarea resurselor umane şi materiale (ambulanţe şi personal medical) la toate instituţiile cu atribuţii de intervenţie, informează Mediafax.
Poliţia a deschis dosar penal pentru uciderea din culpă şi vătămare corporală gravă din culpă în acest caz.
UPDATE. MAI a deschis două linii telefonice pentru rudele și familiile celor implicați în accident. Autobuzul era asigurat.
Rudele și familiile celor implicați în accident pot suna la numerele de telefon 0244515933 şi 02445515946 pentru informații despre victime, a anunțat Ministerul Afacerilor Interne.
Autobuzul implicat în accident este asigurat RCA la Asirom, dauna fiind estimată la 5 milioane de euro, potrivit Ziarul Financiar.
Citiți principiile noastre de moderare aici!