„Aprobăm astăzi un proiect de lege ce va fi transmis la Parlament, prin care introducem cele mai înalte standarde de guvernanță corporativă în toate întreprinderile publice. În premieră, toți angajații din aceste întreprinderi, inclusiv șefii, vor fi plătiți în funcție de performanță, folosind bunele practici ale OECD”, a spus premierul.
El a adăugat că Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) a publicat deja indicatorii de performanță.
„Deja, AMEPIP, agenția ce evaluează toate întreprinderile publice, a publicat indicatorii de performanță pentru fiecare companie și agenție în parte”, a indicat Ciolacu.
Ordinul AMEPIPI privind stabilirea nivelului minim al indicatorilor de performanță la întreprinderile publice a fost publicat în Monitorul Oficial.
Indicatorii de performanță sunt împărțiți în mai multe categorii: Financiari (pondere între 25% și 50%), Operaționali (10%-25%), Orientați spre servicii publice (5%-25%), Guvernanță corporativă (10%-25%).
Trimite articolul
XDeci practic, doar rudele, pilele, amantele si prostii vor mai primii vreodata bani, restul “prostimea” salariul minim!!! Hai odata cu dosarul ala Nordis, la puscarie cu Ciolacu, Grindeanu, Simonis, ca ne inghite “Gheorghescu” cu iluziile lui….
performanta la munca sau la partid?
Ciolacu ptr performanta economica din ultimii 2 ani ar trebui sa lucreze doar in folosul comunitatii si nimic mai mult .
În 2025 încă mai există destui care mai cred vrăjelile pds.
Vin alegerile și trebuie să se laude.
Deci cei care ne baga in datorii vor aduce bani de acasa ? O sa avem primul guvern din lume cu salarii ZERO ?
Alta idee furata de la USR!