România va fi, de joi până sâmbătă inclusiv, sub cod galben de caniculă, cu temperaturi de peste 35 de grade, în special în sud şi est, şi un indice de confort termic ITU ce va depăşi pragul critic de 80, potrivit unei atenţionări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.
“Până vineri vom avea temperaturi de cel mult 35 de grade, însă de vineri acestea vor putea ajunge până la 38 de grade. Şi indicele de confort termic va fi ridicat, atingând pragul critic de 80. Probabil canicula se va răspândi treptat, dacă la început zonele vizate vor fi cele din sud-est şi sud-vest, ulterior canicula se poate extinde în toată ţara”, a declarat pentru REALITATEA.NET meteorologul de serviciu, Meda Georgescu.
Vreme caniculară, cu temperaturi ridicate şi indice de confort termic peste pragul critic, va fi şi în după-amiaza zilei de miercuri, local în Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei.
Fenomene asociate instabilităţii atmosferice (averse cu caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi căderi de grindină) se vor manifesta doar pe arii restrânse, mai ales în zonele de deal şi de munte, mai precizează ANM.
Meteorologii avertizează părinţii să nu îşi plimbe bebeluşii în cărucioare în aceste zile, deoarece temperatura de la sol este mult mai mare.
“Este de preferat ca părinţii să nu-şi plimbe bebeluşii în cărucioare, deoarece temperatura de la sol poate fi cu 10-15 grade mai mare, astfel bebeluşii respirând un aer încins”, a adăugat meteorologul de serviciu.
Sursa: Realitatea.net
Citiți principiile noastre de moderare aici!