Potrivit avertizării emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, miercuri, până la ora 23.00, se vor semnala averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua aspect de vijelie şi izolat căderi de grindină în Oltenia, Transilvania, Banat, Crişana, Maramureş, nordul Moldovei şi în zona de munte.
Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi local 25 – 30 de litri pe metru pătrat şi izolat 60 de litri pe metru pătrat.
Meteorologii menţionează că aceste fenomene se vor semnala pe spaţii mai restrânse, spre seară şi la începutul nopţii de miercuri spre joi şi în Muntenia şi sudul Moldovei.
Judeţele avertizate cu cod galben sunt Botoşani, Suceava, Covasna, Harghita, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Sibiu, Braşov, Satu Mare, Sălaj, Cluj, Alba, Hunedoara, Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Neamţ, Bacău, Bihor, Arad, Timiş, Argeş, Dâmboviţa şi Prahova. Potrivit hărţii întocmite de meteorologi, ultimele opt judeţe se vor confrunta doar parţial cu fenomenele anunţate.
Sursa: Mediafax
Citiți principiile noastre de moderare aici!