Avertizarea Cod Galben este valabilă de luni de la ora 23, până miercuri la ora 10, inclusiv în Timiș. În intervalul menţionat, vremea va fi deosebit de rece și temporar vor fi precipitaţii mai ales în sudul, centrul şi estul teritoriului, iar în noaptea de marți spre miercuri, aria acestora se va restrânge către nord-estul țării.
În regiunile sudice și sud-estice va ploua, iar la munte și în zonele mai joase de relief din nordul și centrul Moldovei, Transilvania şi Banat se vor semnala precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare și local se va depune strat de zăpadă.
Cantităţile de apă vor depăşi 20…25 l/mp şi pe arii restrânse, îndeosebi în sud-vest, 40…50 l/mp. Vântul va avea intensificări temporare în Muntenia, în sudul Olteniei și al Moldovei unde vitezele la rafală vor depăși 55…65 km/h și pe arii restrânse 70…75 km/h.
Codul Portocaliu este valabil de luni noapte, de la ora 2, până mâine seara la ora 22, în Carpații Meridionali și sudul Carpaților Orientali, în special la altitudini de peste 1400 m. Conform meteorologilor, în aceste regiuni, va ninge abundent (30…50 l/mp) și se va depune strat de zăpadă consistent. Vântul va avea intensificări cu viteze în general de 55…60 km/h și vor fi perioade în care va fi viscol și vizibilitate scăzută.
Citiți principiile noastre de moderare aici!