În cursul nopţii de duminică, Administraţia Bazinală de Apă Argeş-Vedea, a instituit cod roşu local pe râul Vedea aval confluenţă cu râul Teleorman, în judeţul Teleorman, pentru următoarele comune : Storobăneasa, Smardioasa, Cervenia, Frumoasa, Conteşti, Bragadiru, Bujoru şi Năsturelu.
Totodată, se menţine cod roşu pe Râul Câinelui sectorul amonte SH Vârtoapele – confluenta cu râul Vedea, judeţul Teleorman, pentru următoarele comune: Siliştea Gumeşti, Ciolăneşti, Necşeşti, Vârtoape, Călineşti şi Mavrodin.
În cursul nopţii, s-au întărit liniile de apărare cu saci şi s-au supraînălţat digurile cu saci de nisip, cu până la 30 de centimetri, în vederea protejării localităţilor.
73 de locuinţe sunt inundate, din trei judeţe – Olt, Prahova şi Teleorman, iar alte 43 de localităţi sunt afectate de viituri. În două zile de inundaţii, salvatorii au intervenit în peste 2033 de cazuri, în mare parte fiind vorba de evacuări şi urgenţe medicale. La acţiuni au participat până acum nu mai puţin de 1400 de persoane. Veştile meteorologice nu sunt bune: ploile revin în peisaj de marţi.
UPDATE: Ministrul de Interne, Gabriel Oprea, a declarat că două dintre persoanele dispărute în timpul inundaţiilor au fost găsite decedate.
Este vorba de un bătrân de 80 de ani din Poboru, judeţul Olt, şi de un alt bărbat din Bucov, judeţul Prahova, care a căzut de pe un pod.
În continuare este dispărut un copil de 13 ani din localitatea Surduleşti, judeţul Argeş, acesta fiind căutat cu efective sporite de populaţie, poliţie, jandarmerie şi angajaţi ai inspectoratului pentru situaţii de urgenţă, a mai spus Oprea.
De asemenea, sunt căutaţi doi buzoieni dispăruţi, sâmbătă, după ce barca în care se aflau împreună cu alte trei persoane s-a răsturnat pe râul Buzău.
Citiți principiile noastre de moderare aici!