Un tunel pe sub Dunăre, cu o lungime de circa 2 kilometri, cu două benzi de circulație și toate dotările moderne necesare ar fi fost o premieră pentru România. Primăria Galați și-a însușit acest proiect și a contractat încă din 2013 compania care să se ocupe de studiul de fezabilitate. Între timp au fost angrenate și alte companii, precum și investitori privați interesați de un asemenea proiect.
Bunul mers al lucrurilor a fost perturbat, însă, odată cu schimbarea de conducere de la nivelul Primăriei Galați. Promisiunile venite de la Guvern referitoare la un eventual pod peste Dunăre, precum și refuzul edililor gălățeni de a investi într-un proiect care implică și județul vecin au dus la abandonarea proiectului. Totuși, poate din nou o premieră pentru România, consorțiul de firme Louis Berger SAS Franţa, The Louis Berger Group INC (SUA), Ernst & Young SRL Bucureşti şi Ernst & Young Societe Anonyme for the Provision of Advisory Services (Grecia) a decis acționarea primăriei în instanță, din dorința de a relua proiectul de 230 de milioane de euro pentru care încă există un contract între părțile implicate.
Fostul primar al Galațiului, Marius Stan, cel care de altfel a fost unul dintre cei care a venit cu ideea tunelului a precizat, pentru Mediafax, că la mijloc s-ar putea să fie de fapt alte interese, mai precis interese financiare ale unor aleși locali care au de câștigat de pe urma afacerii foarte profitabile ce implică transportul cu bacul între Galați și județul învecinat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!