Conform datelor Biroului Asiguratorilor de Autovehicule din România (BAAR), în mai puţin de zece luni de la lansarea aplicaţiei „Amiabila“, numărul utilizatorilor a ajuns la cca. 100.000, din care peste 16.000 de participanți la trafic, implicați într-un accident ușor, au utilizat aplicația pentru încheierea constatării amiabile de accident, notează AGERPRES.
„Procesul de realizare a unui contract de vânzare-cumpărare prin intermediul „Amiabila“ durează câteva minute, este intuitiv şi simplu de parcurs. Noua funcţionalitate vine în completarea celor adăugate recent, din care amintim notificările de expirare ale principalelor documente care însoţesc un autovehicul (ITP, RCA, permis, carte de identitate, rovinietă, asigurare CASCO). Toate aceste funcţionalităţi sunt puse gratuit de către BAAR la dispoziţia cetăţenilor“, a declarat Mădălin Roşu, preşedintele asociaţiei.
„Amiabila“ este disponibilă pentru telefoanele mobile cu sistem de operare IOS şi Android şi poate fi descărcată gratuit prin scanarea codul QR.
BAAR este o asociaţie profesională independentă şi autonomă, care are ca membri toate societăţile de asigurare autorizate să practice pe teritoriul României asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto (RCA) pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi de tramvaie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!