Institutul Cantacuzino va putea produce până la sfârşitul anului un lot de aproximativ cinci milioane de doze, urmând ca, de anul viitor, producţia să fie de aproximativ un milion de doze pe lună.
„Campania de vaccinare a populaţiei se va desfăşura concomitent cu finalizarea producţiei de vaccin şi în conformitate cu recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, ceea ce înseamnă acoperirea unui procent de 20% din populaţie”, a declarat, la începutul lunii august, secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii, Alexandru Rafila.
Numărul cazurilor de gripă porcină din România a ajuns la 326. Primul caz de infectare cu virusul A/H1N1 a fost confirmat pe 23 mai, la o tânără întoarsă din SUA. Specialiştii estimează că, odată cu răcirea vremii, incidenţa bolii va creşte semnificativ.
Sursa: NewsIn
Citiți principiile noastre de moderare aici!