Au fost depistate 7.694 de persoane infectate cu Covid-19 la nivel național. 249 de cazuri provin din Timiș, conform datelor transmise de Prefectură, dintre care 128 sunt în Timișoara. Sunt și trei cadre medicale infectate.
Din totalul persoanelor identificate pozitiv în ultimele 24 de ore, 34 au sub 18 ani. La nivelul județului au fost efectuate 1.144 de teste, 559 fiind rapide. Luni dimineață, 328 de persoane confirmate cu Covid-19 erau internate în spitalele din județ, iar 46 de pacienți erau pe secțiile de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI). Au fost raportate și trei decese în ultimele 24 de ore.
Focarele din Timiș
În județ sunt șapte focare active, sub supraveghere epidemiologică:
- Centrul Educativ Buziaș – 26 cazuri confirmate;
- Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara – 24 cazuri confirmate;
- Spitalul Județean „Pius Brînzeu” Timișoara – 5 cazuri confirmate;
- Spitalul Județean „Pius Brînzeu” Timișoara – 5 cazuri confirmate;
- Spitalul Județean „Pius Brînzeu” Timișoara – 3 cazuri confirmate;
- Spitalul Județean „Pius Brînzeu” Timișoara – 5 cazuri confirmate;
- Centrul Rezidențial Privat Îngrijire Persoane Vârstnice – Săcălaz – 45 cazuri confirmate.
Au fost închise următoarele focare:
- Colegiul Bănățean Timișoara – 74 de cazuri confirmate;
- Spitalul Județean „Pius Brînzeu” Timișoara – 4 cazuri confirmate;
- Spitalul Județean „Pius Brînzeu” Timișoara – 8 cazuri confirmate;
- Școala Gimnazială Nr.25 Timișoara – 3 cazuri confirmate;
- Centrul de suport pentru situații de urgență/criză Timișoara – 6 cazuri confirmate.
Bilanțul național
Institutul Național de Sănătate Publică a raportat, în ultimele 24 de ore, 85 de decese, ale unor pacienți internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Buzău, Călărași, Cluj, Constanța, Dolj, Giurgiu, Gorj, Harghita, Iași, Ilfov, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.
„Dintre cele 85 de decese, 3 au fost înregistrate la categoria de de vârstă 40-49 de ani, 6 la categoria de vârstă 50-59 de ani, 20 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 25 la categoria de vârstă 70-79 de ani și 31 la categoria de vârstă peste 80 de ani.
81 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
Din totalul de 85 de pacienți decedați, 68 au fost nevaccinați și 17 vaccinați. Pacienții vaccinați aveau vârsta cuprinsă între grupele de vârstă 50-59 ani și peste 80 ani. Toți pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități.
Nu au fost raportate decese anterioare intervalului de referință”, spun cei de la Grupul de Comunicare Strategică.
În spitalele din România sunt internați 9.564 de bolnavi de Covid-19. La ATI sunt internate 1.101 persoane.
„Dintre cei 1.101 pacienți internați la ATI, 965 sunt nevaccinați. Din totalul pacienților internați, 637 sunt minori, 630 fiind internați în secții, cu 75 mai mult decât în ziua anterioară și 7 la ATI, similar cu ziua anterioară”, mai transmite aceeași sursă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!