Au fost depistate 28.921 de persoane infectate cu Covid-19 la nivel național. 1.543 de cazuri provin din Timiș, conform datelor transmise de Prefectură. Cele mai multe sunt în Timișoara – 763. Printre cei infectați se află și 31 de cadre medicale.
Din totalul persoanelor identificate pozitiv în ultimele 24 de ore, 211 au sub 18 ani. La nivelul județului au fost efectuate 4.460 de teste, 2.453 fiind rapide. Sâmbătă dimineață, 436 de persoane confirmate cu Covid-19 erau internate în spitalele din județ, iar 33 de pacienți erau pe secțiile de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI). Nu sunt decese raportate în ultimele 24 de ore.
Focare active
În județ sunt 28 de focare active, sub supraveghere epidemiologică:
- Colegiul Bănățean Timișoara – 69 de cazuri confirmate;
- Spitalul „Dr. Karl Diel” Jimbolia – 12 cazuri confirmate;
- Spitalul de Psihiatrie Jebel – 81 de cazuri confirmate;
- Centrul Rezidențial Privat – Servicii Sociale Giarmata – 12 cazuri confirmate;
- Penitenciar Timișoara – 28 cazuri confirmate
- Primăria Giroc – 7 cazuri confirmate;
- Spitalul Județean „Pius Brînzeu” Timișoara – 9 cazuri confirmate;
- Spitalul Județean „Pius Brînzeu” Timișoara – 6 cazuri confirmate;
- Spitalul Județean „Pius Brînzeu” Timișoara – 3 cazuri confirmate;
- Cămin Privat pentru Persoane Vârstnice Timișoara – 11 cazuri confirmate;
- Spitalul Județean „Pius Brînzeu” Timișoara – 5 cazuri confirmate;
- Spitalul Județean „Pius Brînzeu” Timișoara – 4 cazuri confirmate;
- Centrul Educativ Buziaș – 15 cazuri confirmate;
- Colegiul Național „Carmen Sylva” Timișoara – 26 cazuri confirmate
- Școala Gimnazială nr.2 Timișoara – 6 cazuri
- Școala Gimnazială Jimbolia – 3 cazuri
- Spitalul de Copii „Louis Țurcanu” – 11 cazuri
- Centrul Rezidențial Privat – Servicii Sociale Checea – 6 cazuri confirmate;
- Clinica Privată Dumbrăvița – 7 cazuri confirmate;
- Școala Gimnazială Nr. 13 Timișoara – 7 cazuri confirmate;
- Complex de Servicii pentru Persoane Vârstnice „Sf. Arh. Mihail și Gavril” Timișoara – 4 cazuri confirmate;
- Institutul de Boli Cardiovasculare Timișoara – 3 cazuri confirmate;
- Liceul Teoretic „Vlad Țepeș” Timișoara – 6 cazuri confirmate;
- Căminul pentru persoane vârstnice „Inocențiu M. Klein” Timișoara – 18 cazuri confirmate;
- Spitalul Județean „Pius Brînzeu” Timișoara – 5 cazuri confirmate;
- Complexul de servicii „Sf. Francisc” Timișoara – 6 cazuri confirmate;
- Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara – 4 cazuri confirmate;
- Liceul Teoretic „Alexandru Mocioni”Ciacova – 3 cazuri confirmate (elevi).
Bilanțul național
Institutul Național de Sănătate Publică a raportat, în ultimele 24 de ore, 110 decese, dintre care două anterioare, ale unor pacienți internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neaţ, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava şi Municipiul București.
„Dintre cele 110 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 7 la categoria de vârstă 50-59 ani, 23 la categoria de vârstă 60-69 ani, 40 la categoria de vârstă 70-79 ani și 39 la categoria de vârstă peste 80 ani.
107 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
Din totalul de 110 pacienți decedați, 91 au fost nevaccinați și 19 vaccinați. Pacienții vaccinați aveau vârsta cuprinsă între grupele de vârstă 50-59 ani și peste 80 ani. Toți pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități.
Au fost raportate două deces anterior intervalului de referință, survenit în luna ianuarie 2022, în județele Suceava şi Bacău”, spun cei de la Grupul de Comunicare Strategică.
În spitalele din România sunt internați 10.706 bolnavi de Covid-19. La ATI sunt internate 1.042 de persoane.
„Dintre cei 1042 de pacienți internați la ATI, 885 sunt nevaccinați. Din totalul pacienților internați, 799 sunt minori, 773 fiind internați în secții, cu 53 mai puțin decât în ziua anterioară și 26 la ATI, cu 2 mai mult decât în ziua anterioară.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 11.961.655 teste RT-PCR și 7.672.142 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 30.544 teste RT-PCR (17.323 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 13.221 la cerere) și 58.260 teste rapide antigenice”, mai transmite aceeași sursă.
Trimite articolul
X31 de cadre medicale…pai, nu aveau certificat verde?