BIHOR. Sunt efectuate cercetări față de trei persoane din județul Bihor, suspectate că l-ar fi determinat pe N.I. să comită fapta, în schimbul sumei de 40.000 de lei.
„Numita V.T. împreună cu prietena sa, suspecta R.A. au premeditat să ucidă victima V.I. (soțul numitei V.T. și verișorul suspectei R.A.), prin apelarea la serviciile unei terțe persoane care să comită o astfel de faptă. Astfel, R.A. l-a determinat pe N.I. să comită fapta în schimbul sumei de 40.000 lei.
În baza înțelegerii dintre cei 3, în seara zilei de 18 decembrie 2021, R.A. l-a ademenit pe V.I. pe un drum lăturalnic ce duce spre Valea lui Mihai, în apropierea localității Vărăntău. Aici, N.I. i-a aplicat victimei două lovituri cu un topor în zona capului, după care, cei doi i-au aplicat mai multe lovituri cu un cuțit în zona abdominală. Loviturile au dus la decesul victimei.
După acestea, R.A. și N.I. au transportat victima cu autoturismul care aparținea suspectei R.A., pe un câmp situat în afara orașului Valea lui Mihai, în apropierea fostei cariere de nisip, unde au îngropat cadavrul”, au transmis procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, într-un comunicat de presă.
Cei trei suspecți au fost reținuți. Ei și-au recunoscut fapta. Procurorii precizează că această măsură procesuală nu le afectează prezumția de nevinovăție de care beneficiază cei trei suspecți în dosar.
Trimite articolul
XÎn urma autopsiei se constată că a murit de la loviturile de cuțit si ăla cu toporul scapă…
În urma autopsiei se constată că a murit de la loviturile de cuțit si ăla cu toporul scapă…cu amendă pentru loviri și alte violențe…
-
lasa televizoru’!
-
Aplicarea a două lovituri de topor în zona capului e minim tentativa la infracțiunea de omor. Coautor. Primește aceeași pedeapsă cu autorii. Cam greu sa scape.