Potrivit informațiilor pe care le deținem, fiul victimei – în vârstă de 25 de ani – a strâns-o de gât cu mâinile până când aceasta nu a mai respirat. Totul ar fi pornit, se pare, de la un conflict spontan declanșat de faptul că femeia – în vârstă de 45 de ani – nu ar fi fost de acord cu relația fiului ei, conform aradon.ro.
Miercuri după-masa, tânărul și-a adus acasă iubita, iar de aici și până la ceartă a fost doar un pas. Apoi, fiul a sărit la mama sa și a strâns-o cu mâinile de gât până când aceasta nu a mai respirat. Tânărul de 25 de ani a fost ridicat și condus la audieri.
„Miercuri, în jurul orei 16:30, polițiștii din Seleuș au fost sesizați despre faptul că într-un imobil de pe raza localității ar fi avut loc un omor. Din primele verificări, au constatat că un tânăr de 25 ani, din Seleuș, în urma unui conflict spontan, ar fi strâns-o de gât pe mama sa, în vârstă de 45 ani. Se efectuează cercetări pentru stabilirea stării de fapt sub îndrumarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad”, informează IPJ Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!