Ghibu a declarat că și-a depus demisia „zilele acestea”, fără a da alte detalii.
Cristian Ghibu a fost numit în funcția de secretar de stat în ianuarie 2013, la propunerea lui Relu Fenechiu, fostul ministru al Transporturilor. Ghibu a fost și șeful comisiei de privatizare a CFR Marfă, semnând la începutul lunii septembrie contractul cu Grup Feroviar Român, companie controlată de afaceristul Gruia Stoica. Tranzacţia însă nu s-a finalizat, pentru că unele bănci creditoare ale CFR Marfă nu şi-au dat acordul pentru schimbarea acţionariatului, iar Consiliul Concurenţei nu a avut timpul necesar pentru a se pronunţa asupra tranzacţiei.
Anterior, Ghibu a ocupat funcţia de director general al CFR SA
Citiți principiile noastre de moderare aici!