„Poartă ceva roșu!”. Sigur ai auzit măcar o dată această afirmație. Ei bine, se crede că vei avea parte de noroc și bucurie tot anul, dacă faci acest lucru. Chiar dacă nu ești fan al aceste culori, o poți integra foarte ușor. Poți opta pentru șosete, cercei, ac de cravată sau lenjerie intimă de această culoare. Nu uita, se spune că este bine să porți și ceva nou ca să scapi de necazuri. Sigur ai o idee de o ținută cât mai chic.
Șampania nu ar trebui să lipsească de pe masa ta. Pentru belșug este bine ca Anul Nou să te găsească cu un pahar de șampanie. Nici peștele nu poate lipsi. La fel cum înoată peștele prin apă vei înota și tu prin toate necazurile din 2023, fără măcar să te afecteze. Ar fi bine ca peștele să fie primul aliment consumat în 2023. Cum găina poate lipsi din preparatele alese, deoarece aduce ghinion, ați putea opta pentru carnea de gâscă. Este bine ca la miezul nopţii pe masă să fie pahare şi farfurii pline, pentru a nu avea un an sărac. Să nu lipsească smochinele și strugurii.
În noaptea dintre ani este bine să ai bani asupra ta. Motivul este evident – cei care au bani în buzunare vor avea bani tot anul. Aurul și argintul prevestesc bogăția, deci este indicat să porți o bijuterie, fie din aur, fie din argint. Nu este indicat însă să împrumuți bani sau obiecte de preţ în prima zi din an, se spune că este bine să nu plătești datorii sau taxe şi să nu oferi daruri. Sunt semne de sărăcie în anul ce abia începe. Totuși, dacă nu dorești să rămâi cu datorii, încercați să le plătiţi până la miezul nopţii!
Sărutul este… „o regulă” în noaptea de Revelion. Dacă este și sub vâsc, nu doar că vei avea parte de iubire tot anul, dar vei avea și noroc. E bine să rupi una dintre boabele de vâsc și să o păstrezi. Fetele care vor să se mărite în anul următor se spune că ar fi bine ca prima persoană pe care o văd de la geamul dormitorului să fie un bărbat.
Mulți sunt atenți și la direcţia vântului în dimineaţa Anului Nou. Se spune că dacă bate din sud prevesteşte un an îmbelşugat şi vreme bună, în timp ce vântul din nord este semn de vreme rea şi an dificil. Vântul care bate din est prevesteşte calamităţi naturale, iar de la vest e semn că în anul care vine va fi „bogăţie de lapte şi peşte”, dar poate aduce şi decesul unei persoane publice importante. Dacă nu se simte adierea vântului este semn de veselie şi prosperitate pentru tot anul.
Pluguşorul este un obicei practicat de români, la fel cum este și Jocul Ursului. Este aducător de fertilitate, iar sunetele fluierului, sunetul tobelor şi talăngilor vor aduce o recoltă bogată în 2023. Jocul Caprei este un alt obicei străvechi, care încă se păstrează. Mersul cu Capra, cât şi primirea urătorilor în fiecare casă aduc noroc şi belşug în gospodărie. Capra este realizată dintr-o mască sculptată în lemn, cu maxilarul inferior mobil, pentru a fi tras cu o sfoară, pentru a clămpăni în timpul dansului. Nu lipsesc nici cornițele sau panglicile colorate.
La miezul nopţii, uşa casei trebuie să fie deschisă. Anul vechi trebuie să iasă și să facă loc celui nou. De asemenea, despre copiii născuţi pe 1 ianuarie se spune că vor avea noroc toată viaţa.
Deși mai demult, în noaptea dintre ani se aprindeau focuri mari şi se făcea zgomot pentru ca în anul ce vine oamenii să fie feriţi de rele, în 2021 lucrurile s-au actualizat. Focurile şi tobele au fost înlocuite cu artificii și cu petreceri, muzica fiind nelipsită.
Ce aduce ghinion?
Dacă mai sus am amintit mai mult lucruri pe care ar fi bine să le pui în practică, iată acum câteva lucruri pe care NU ar trebui să le faci, pentru a nu avea ghinion:
• pe 31 şi pe 1 ianuarie nu se plânge,
• nu se spală rufe, nu se coase, nu se tricotează,
• nu se agață calendarul pe perete înainte ca anul nou să înceapă,
• nu arunci lucruri din casă în prima zi de an nou, inclusiv gunoiul,
• nu dormi prea mult de 1 ianuarie. De Sfântul Vasile, cine doarme mult, va fi somnoros și leneș tot anul,
• nu trebuie să mături pe 31 decembrie și nici pe 1 ianuarie.
Ce sărbătorim, de fapt, în 1 ianuarie?
Preotul Ionel Popescu, de la Parohia Ortodoxă Română Timișoara – Iosefin, ne explică că pe 1 ianuarie sărbătorim, de fapt. praznicul împărătesc „Tăierea Împrejur după Trup a Domnului”, ocazie cu care îl cinstim pe Sfântul Vasile cel Mare și ne bucurăm că Dumnezeu ne-a mai dăruit un an de viață.
„Tăierea Împrejur a Domnului este o sărbătoare instituită de Biserică (în sec. V), pentru a ne învăța că Mântuitorul S-a supus rânduielilor Legii Vechi și, prin această practică, înlocuită de Botezul creștin, ne arată că El s-a născut cu trup adevărat și a viețuit asemenea nouă, dar fără a avea păcate. Odată cu circumcizia I s-a dat numele Iisus (ebr. Mântuitor),«care este mai presus de orice nume» ( Filipeni 2,9).
Sfântul Vasile cel Mare (330-379), trăitor in Cezareea Capadociei, a studiat în cele mai vestite universități ale vremii, unde putea rămâne profesor, însă el a ales calea Bisericii. Devenit ierarh, a desfășurat o activitate teologică, liturgică, culturală și filantropică inegalabilă și a lăsat moștenire o operă impresionantă care cuprinde lucrări dogmatice, moral-ascetice, omilii și cuvântări, Liturghia care îi poartă numele etc. De asemenea, a înființat spitale, azile, case pentru primirea străinilor, cantine pentru săraci, orfelinate, școli și s-a ocupat de organizarea monahismului”, explică preotul Ionel Popescu.
Pentru credincioși, noaptea dintre ani reprezintă un prilej de rugăciune, în special de mulțumire față de Dumnezeu, de meditație asupra sensului vieții și de reflecție asupra anului care se încheie.
„Ce am constatat, însă, în zilele premergătoare acestor sărbători? Am constatat că, din cele trei amintite, doar Anul Nou se bucură de atenție din partea multora dintre noi. Agitația, aglomerația in marile centre comerciale, cumpărăturile în cantități mari, traficul intens, nervozitatea, claxoanele însoțite de cuvinte și gesturi indecente, coloanele de mașini spre stațiunile montane și spre granițe, arată că preocuparea esențială a multor concetățeni este pentru distracție, petreceri, pregătirea de mâncări și băuturi alese și nu față de înnoirea spirituală. Pe lângă acestea, observăm că trenează in societate încă multe superstiții venite din păgânism, care nu au legătură cu învățătura Evangheliei. De pildă, la masa de Anul Nou trebuie să gătești pește, ca să ” aluneci prin necazuri ca peștele prin apă”, neapărat să atârni vâsc deasupra ușii, pentru că aduce noroc, bunăstare și fericire în casă, să intri în noul an cu bani în portofel și fără datorii… Urările care se fac sunt standardizate, preluate din online, și sună astfel: ” Să vă aducă Anul Nou …” , de parcă anul ar fi o persoană cu puteri miraculoase. Așa uităm, încet, de Dumnezeu! Preocuparea esențială a fiecărui credincios este nu pentru mâncare și băutură, ci de a se transforma pe sine, de a-și sfinți viața, de a se înnoi duhovnicește încă din primele clipe ale noului an. Așa ne învață, de pildă, Sfântul Teofan Zăvorâtul: ” În viața duhovnicească, an nou este atunci când oricine dintre cei ce trăiesc în nepăsare să aibă râvnă pentru a se mântui și a plăcea lui Dumnezeu, căci atunci când el hotărăște aceasta, pe dinăuntru și pe dinafară lui, toate se reclădesc pe temeiuri noi – cele vechi trec și se fac toate noi. Dacă ai această stare înnoiește-o și va fi la tine Anul Nou… Toate lucrurile care se îmbulzesc în conștiința noastră de Anul Nou se înmănunchează într – unul singur: înnoirea noastră lăuntrică „.
Intrăm, așadar, în anul 2023. Să ținem cu toții seama de primenirea lăuntrică, pentru că anii noștri sunt „răi sau buni ” , spunea patriarhul biblic Iacob. Depinde de noi și de harul lui Dumnezeu să-i facem buni și mântuitori. Preotul Gala Galaction ne învață că, în asemenea momente de sărbătoare, ” nu este creștinesc nici să ne bucurăm până la pierderea cuviinței, dar nici să ne închidem într-un pesimism tăgăduitor ” , ci să păstrăm „cu măsura propriei creștinătăți, calea de mijloc „. Așa sa ne ajute Dumnezeu! Să ne dăruiască Tatăl ceresc ani mulți în pace și sănătate!”, mai spune preotul Ionel Popescu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!