„Cursa ROT209 OTP2005 (Bucureşti/Otopeni – Chişinău) Boeing 737-700 a avut aseară 3 ore şi 10 minute întârziere din motive tehnice. La decolare, pe fondul condiţiilor meteo, avionul a fost lovit de fulger. În aceste circumstanţe, odată cu informarea primită de la piloţi, s-a renunţat la zbor, iar avionul Boeing 737- 82R a revenit la sol, în Bucureşti, şi a fost trimis la inspecţie tehnică”, se arată într-un comunicat al operatorului aerian naţional.
O nouă aeronavă Boeing 737, în care au fost îmbarcaţi toţi cei 53 de pasageri, a decolat de pe Aeroportul Internaţional Otopeni, iar cursa a fost efectuată.
Niciun pasager sau membru al echipajului de bord nu a fost rănit, iar avionul iniţial este acum în proces de verificări tehnice.
În plus, informează comapnia aeriană, aeronavele sunt construite cu structură adecvată protecţiei faţă de acest tip de incidente, iar fulgerele nu le pot afecta la nivel de producere a unor defecţiuni majore care să pună în pericol activitatea de zbor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!