Judecătorii Curții Constituționale au analizat sesizarea depusă de premierul Victor Ponta prin care a solicitat să fie constatată existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi preşedinte, să se constate că acest conflict este generat de acţiunile concrete ale preşedintelui prin care îşi „arogă atribuţii şi competenţe” care, potrivit Constituţiei, aparţin Guvernului şi să stabilească faptul că preşedintele trebuia să-i delege prim-ministrului atribuţia de reprezentare a României la reuniunea Consiliului European din 26 iunie 2014.
Miercuri, Ponta a declarat că a cerut Curţii Constituţionale să stabilească, pentru viitorul preşedinte şi viitorul prim-ministru, un cadru foarte clar de acţiune privind participarea la CE, pentru evitarea altor conflicte, şi să impună respectarea unei decizii deja emise de Curtea Constituțională în acest sens.
„Eu, înainte de a propune comisarul european, voi merge în Parlament. Dacă preşedintele merge şi propune la Consiliul European să luăm portofoliul X pentru Ion Ionescu, eu nu o să implementez acea decizie, că nu îmi este opozabilă. Deci, dacă eu sunt cel care trebuie să desemnez comisarul, mi se pare normal să fiu cel care participă la negocieri, că altfel negociază preşedintele ceva ce trebuie să fac eu, ceea ce sigur că nu funcţionează”, a mai declarat Victor Ponta.
Curtea Constituţională a decis, cu majoritate de voturi, că preşedintele României participă la reuniunile Consiliului European, în calitate de şef al statului, această atribuţie putând fi delegată de către acesta, în mod expres, prim-ministrului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!