Conform Mediafax, decizia luată de magistrați este una obligatorie.
Ministrul de Interne, Carmen Dan, a susținut această inițiativă, considerând că legea privind adunările publice, care datează din 1991, trebuie adaptată prezentului.
“Eu cred că este necesar să se intervină legislativ să aducem în actualitate o lege din 1991. Şi îmi asum acest demers. Şi sper ca în Parlament să dezbatem împreună să servească realităţilor şi trebuie să aruncăm un ochi pe legislaţie aşa încât orice misiunea structurilor statului să nu mai poată fi pusă sub semnul întrebării”, a declarat Carmen Dan, în cadrul audierii din Comisia de Apărare din Senat, citată de Gândul.
Potrivit Legii 60/1991, toate adunările publice trebuie declarate, excepție făcând ”adunările publice al căror scop îl constituie manifestările cultural-artistice, sportive, religioase, comemorative, cele ocazionate de vizite oficiale ori care se desfășoară în incinta sediilor ori imobilelor persoanelor juridice de interes public sau privat” (art. 3).
Acum, conform noii legi, toate adunările publice trebuie declarate în prealabil, nemaiexistând nicio excepție.
Conform aceleiași legi, în funcție de gradul de responsabilitate avut în organizarea / participarea la manifestații spontane, nedeclarate, contravențiile sunt sancționate cu amenzi cuprinse între 500 și 10.000 lei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!