Campania „Săptămâna Prevenirii Traficului de Persoane”, realizată de ANTIP, dorește să crească nivelul de conștientizare cu privire la traficul de persoane și cum putem combate acest fenomen. Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane este modalitatea prin care putem sprijini supraviețuitorii, proteja victimele și a duce făptașii să răspundă în fața legii.
„Traficul de persoane este o încălcare gravă a drepturilor omului, care afectează milioane de oameni din întreaga lume. Victimele traficului pot fi exploatate în diverse scopuri, inclusiv munca forțată, exploatarea sexuală, cerșetorie și traficul de organe, iar eforturile depuse pentru conștientizarea și educarea populației sunt esențiale în prevenirea traficului de persoane și în sprijinirea victimelor”, transmite ANITP.
Campania se va desfășura în perioada 13-20 octombrie. Primele activități au început duminică, 13 octombrie, când în parohiile ortodoxe din țară au fost citite, în timpul slujbei, câteva cuvinte de învățătură pentru a ajuta la eliminarea prejudecăților față de victimele traficului de persoane.
De luni, 14 octombrie, campania „Săptămâna Prevenirii Traficului de Persoane” continuă cu diverse acțiuni la centrele regionale ale ANITP, cum ar fi:
• Campanii de informare în punctele de trecere a frontierei, unități de învățământ și comunități defavorizate
• Întâlniri de lucru cu specialiști și parteneri instituționali și organizaționali
• Dezbateri și evenimente publice pe tema traficului de persoane
• Distribuirea de materiale informative și mesaje pe rețelele de socializare
• Colaborări cu instituții și organizații non-guvernamentale pentru a împărtăși bune practici și a dezvolta proiecte comune împotriva traficului de persoane
Pentru informarea cetățenilor sau pentru sesizarea unui caz de trafic de persoane, Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane pune la dispoziția cetățenilor un număr gratuit: 0800 800 678. În scris, puteți contacta agenția la adresa anitp@mai.gov.ro.
Citiți principiile noastre de moderare aici!