O ambulanță care mergea la alt caz, în zonă, a oprit, dar medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața. Potrivit acestora, Matteo Cassani a decedat la impactul cu solul. El avea 42 de ani și ocupa funcția de director general al Enel Energie şi Enel Energie Muntenia.
Poliţişti de la Serviciul Omoruri şi criminalişti au ajuns la sediul companiei și fac cercetări, zona din fața clădirii Enel fiind izolată, pentru a putea ridica probe. Oamenii legii urmează să audieze mai multe persoane în acest caz.
Trupul neînsufleţit al lui Matteo Cassani va fi transportat la Institutul Naţional de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei.
Compania Enel România transmite că nu cunoaştele circumstanţele producerii “accidentului” în care şi-a pierdut viaţa directorul Matteo Cassani.
“Nu cunoaştem circumstanţele acestui accident. O investigaţie a autorităţilor este în curs de derulare”, se arată într-un comunicat emis de către companie.
În acelaşi comunicat, Enel România precizează că Matteo Cassani a fost “un excelent profesionist, care lucra de zece ani în România, ocupând diverse poziţii de conducere în cadrul companiei noastre”, şi “un om respectat de toţi colegii şi apreciat de clienţi şi de întreaga comunitate de business”.
Compania mai transmite că prioritatea sa în acest moment este să fie alături de familia lui Cassani şi colaboratorii săi apropiaţi și face un apel la presă.
“Sperăm ca întreaga presă să respecte intimitatea persoanei implicate şi să nu speculeze pe acest eveniment nefericit”, se mai precizează în comunicat.
Foto: energy-centre.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!