Femeia, Aurica Maftei, proprietar al unui magazin de
confecţii din judeţul Iaşi, a fost
găsită spânzurată, luni seara, iar
prietenul ei, împreună cu care gestiona
afacerea, şi-a tăiat venele, dar a
scăpat şi a anunţat Poliţia.
Astfel, Sorin M. (49 ani), din comuna ieşeană
Holboca, le-a spus poliţiştilor că a
plecat, împreună cu concubina sa (Aurica
Maftei, de 51 de ani), duminică, din municipiul
Iaşi, cu maşina, ajungând apoi pe Valea
Muntelui unde, în pădurea în care
făceau picnicuri în week-end, s-au
hotărât să-şi pună capăt
zilelor. El a arătat că decizia a fost
motivată din cauză că aveau datorii
foarte mari şi primeau ameninţări de la
cămătarii care-i împrumutaseră cu
bani. El a susţinut că s-au decis să se
omoare, iar femeia s-ar fi spânzurat, în
timp cel şi-a tăiat venele. Cei doi au plecat
duminică dimineaţa din localitatea Dancu, cu
maşina, fără a le spune
cunoscuţilor unde se duc, iar înainte de a
ieşi din judeţ au cumpărat de la un
magazin o sfoară groasă, câteva
lumânări precum şi un cuţit. Ei au
mers până aproape de oraşul Bicaz unde
au lăsat maşina după care au luat funia
pentru laţ, cuţitul şi
lumânările şi au mers peste doi
kilometri, intrând în pădure, unde
femeia s-a spânzurat de creanga unui brad.
Bărbatul a renunţat la sinucidere după
ce şi-a văzut prietena moartă, a aprins
o lumânare în locul unde atârna
femeia, după care a încercat să-şi
taie venele cu cuţitul, dar s-a speriat şi a
încercat să-şi taie gâtul. El a
spus că a plecat de lângă cadavrul
femeii spânzurate, a mers aproximativ
jumătate de oră prin pădure şi a
ajuns la sediul Poliţiei Orăşeneşti
Bicaz unde a relatat cele întâmplate.
“Bărbatul avea mai multe plăgi tăiate
în zona gâtului şi a
antebraţelor. Din cercetările pe care le-am
efectuat a reieşit că acest cuplu plecase din
Iaşi pe 15 februarie, au ajuns la Bicaz, iar
în pădure femeia s-a spânzurat, iar
bărbatul, în încercarea de a se
sinucide, şi-a pierdut curajul. Din
declaraţiile lui a reieşit că cei doi
aveau datorii atât la bănci, cât
şi la alte persoane, datorii pe care nu le puteau
achita”, a explicat comisarul Paul Tablan,
ofiţerul de la Serviciul de Investigaţii
Criminale Neamţ. Cadavrul Auricăi Maftei a
fost necropsiat, marţi, iar medicii legişti
au stabilit că femeia a murit din cauză
că s-a spânzurat, fiind eliminată orice
urme de suspiciune a comiterii vreunei
infracţiuni. Sorin M., care a renunţat
să-şi ducă până la capăt
gestul sinucigaş, a fost internat la Spitalul
Judeţean de Urgenţe Neamţ, unde va
rămâne sub supraveghere.
Sursa: Mediafax
Citiți principiile noastre de moderare aici!