La un an și jumătate de la începerea judecării cauzei, magistrații au decis ca lui Liviu Dragnea să i se suspende executarea pedepsei pentru un termen de încercare de trei ani.
Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nu este definitivă. Ea poate fi contestată la Completul de cinci judecători al instanţei supreme.
În același caz au fost condamnate și Adriana Vespe și Daniela Vlăduț, la doi ani de închisoare cu suspendare. Alți peste 20 de inculpați au fost achitați.
Cu două zile înainte de pronunțarea deciziei instanței, ministrul Dezvoltării şi Administraţiei a fost întrebat ce va face cu funcțiile deținute în cazul în care decizia magistraților îi va fi nefavorabilă.
“Ştiţi foarte bine răspunsul la întrebarea asta. Nu o să mai fie (funcţiile, n.r.). E normal. Să sperăm totuşi că nu o să fie cazul, eu sper să fie o sentinţă bună pentru mine şi pentru adevăr”, a declarat Liviu Dragnea.
Dosarul “Fraudă la referendum” a fost înregistrat de instanța supremă în 7 octombrie 2013, fiind trimis în judecată Liviu Dragnea infracţiunea de folosire a influenţei sau autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite pentru și alte 74 de persoane. La vremea aceea actualul ministru al Dezvoltării şi Administraţiei ocupa funcția de secretar general al PSD. Judecarea cauzei a început în 15 noiembrie.
Potrivit rechizitoriului procurorilor, Liviu Dragnea, “cu ocazia organizării şi desfăşurării referendumului din 29 iulie 2012, a uzat de influenţa şi autoritatea sa în partid în scopul obţinerii unor foloase nepatrimoniale de natură electorală, necuvenite, pentru alianţa politică din care făcea parte partidul reprezentat de inculpat, şi anume îndeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obţinute în alte condiţii decât cele legale”.
Procurorii susțin că Liviu Dragnea a primit ajutor în fraudarea referendumului din partea a 74 de președinți și membri ai secțiilor de votare ai localităților din județele Olt, Gorj, Vrancea și Teleorman. Cei 74 au fost trimiși în judecată pentru falsificare, prin orice mijloace, a documentelor de la birourile electorale şi introducerea în urnă a unui număr suplimentar de buletine de vot decât cele votate de alegători, infracţiuni comise sub forma autoratului, complicităţii sau a instigării.
“Infracţiunile reţinute în sarcina persoanelor implicate în desfăşurarea procesului de votare – preşedinţi şi membri ai secţiilor de votare – au constat în principal în aceea că ei şi-au încălcat atribuţiile de serviciu referitoare la asigurarea unui proces corect de vot, înlesnind falsificarea listelor electorale (atât liste permanente cât şi liste suplimentare), prin adăugarea de persoane care nu au făcut cerere de vot cu urna mobilă, care nu s-au prezentat la vot sau care nu se aflau în România la data referendumului, prin contrafacerea materială a semnăturilor acestora şi introducerea în urne a unui număr de voturi corespunzător semnăturilor falsificate. În acest fel, numărul total de voturi exprimate a fost crescut artificial, prin includerea voturilor obţinute prin falsificarea semnăturilor”, menționează procurorii în actul de sesizare a instanţei.
În acest caz au fost audiați în calitate de martori: ministrul Apărării, Mircea Duşa, fostul ministru al Energiei Constantin Niţă, preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan, premierul Victor Ponta și mai mulți coordonatori județeni ai PSD care au lucrat la campania pentru referendumul din 2012.
UPDATE. Dragnea a demisionat din funcția de ministru al Dezvoltării Regionale.
În urma deciziei instanței, Liviu Dragnea a anunțat că a demisionat din funcția de ministru al Dezvoltării Regionale și că își va depune mandatul de președinte executiv al PSD luni, în cadrul ședinței Biroului Permanent al PSD.
“Recunosc că nu înţeleg care a fost sau care va fi motivarea deciziei de astăzi, dar este o decizie pe care o respect”, a declarat Dragnea.
El a mai precizat că se consideră nevinovat și că în opinia sa, ecizia instanţei în cazul său reprezintă un precedent periculos pentru orice doreşte să facă o campanie indiferent la ce nivel, local, judeţean sau naţional, un precedent care poate afecta democraţia şi libertatea partidelor de a îndemna oamenii să vină la vot.
“Poate apărea, în mentalul colectiv, impresia că a te prezenta la vot poate fi ceva rău, greşit sau chiar condamnabil”, a mai spus Dragnea.
Sursa: Mediafax
Alte articole pe aceeași temă:
Liviu Dragnea risca inchisoarea pentru ca a fraudat referendumul din 2012
Dragnea in ziua referendumului: Zi, ma, sa ii aduca in oras, ma! Procurorii au publicat o stenograma
Citiți principiile noastre de moderare aici!