ÎCCJ a hotărât reluarea anchetei penale în dosarul Revoluției în urma sesizării făcute de fostul prim procuror adjunct Bogan Licu, care susține că cercetările în acest dosar au fost efectuate superficial, multe informații nefiind valorificate de către anchetatori.
„Nu au făcut niciun demers pentru desecretizarea documentelor privind audierile din comisia senatorială în condiţiile în care s-au efectuat mii de audieri în această comisie şi deşi SRI a întocmit un document amplu, acesta nu se regăseşte în dosarul de urmărire penală şi nici nu rezultă că s-ar fi făcut vreun demers pentru obţinerea lui”, a precizat fostul procuror, conform Mediafax.
Un alt motiv care a dus la redeschiderea dosarului a fost că cele mai multe audieri care s-au făcut în dosar au fost “sintetice şi formale”, iar “trăgătorii nu au fost identificaţi”, precizează Mediafax.
Bodgan Licu acuză faptul că ancheta nu corespunde normelor Curţii Europene a Drepturilor Omului şi spune că ar urma cercetări pentru genocid în cazul Revoluției, pentru că există indicii temeinice în acest sens.
Citiți principiile noastre de moderare aici!