Dragnea a fost întrebat dacă noua alianță electorală USD, formată din partidele PSD, UNPR și PC, poate asigura guvernarea și ar putea da noii miniştri, excluzând PNL.
„Nu vrem să excludem PNL, dar la întrebarea aceasta, dacă vă răspund strict aritmetic, răspunsul este «Da». Dar nu dorim să ajungem acolo”, a declarat Liviu Dragnea.
Pe de altă parte, primarul Sibiului, național-liberalul Klaus Iohannis a afirmat că PNL nu mai cedează nimic, iar pe măsură ce trece timpul șansele de finalizare cu succes a negocierilor scad semnificativ.
„Noi credem că este bine să accepte ceea ce am propus noi. Orice altceva este pentru noi inacceptabil şi este o tragere de timp. Nu am discutat ieşirea de la guvernare. Noi nu putem să acceptăm ca PC să fie pus pe picior de egalitate cu PNL. Nu putem accepta să aibă vicepremier. Nu mai repede de luni ne vom întâlni cu PSD. Categoric vom avea aceeaşi poziţie, noi nu am încercat să luăm ceva din spaţiul altora, noi am venit cu nişte propuneri pe care le considerăm bune pentru a înlocui oameni de-ai noştri, nu oameni de-ai lor. Cu siguranţă, numârând parlamentar cu parlamentar, se pot crea tot felul de scenarii. Şansele scad exponenţial pe măsură ce timpul trece. Scad şansele de finalizare cu succes a negocierilor. Eu cred că dacă mai avem răbdare, revine PSD şi renunţă la o solicitare care nu este bună. Eu nu sunt mărul discordiei. PNL nu este dispus să renunţe. Noi am avut nişte solicitări minimale care se refereau la propunerile noastre. Ba mai mult, am accept în principiu, ca nişte posturi de ministru delegat să fie transformate în posturi de miniştri plini, dar mai departe de atât nu vom merge. PC a cerut postul de vicepremier. Cine altcineva să-l fi cerut? Credeţi că umblă cineva cu postul la vicepremier aşa la pachet?”, a declarat Klaus Iohannis.
UPDATE: Referitor la declarația lui Dragnea, despre faptul că, aritmetic, USD poate asigura guvernarea, Klaus Iohannis a răspus că aritmetic este posibil, dar ar fi o „guvernare foarte chinuită”.
„Greu la deal cu boii mici. Ar fi o guvernare chinuită. În calculul domnului vicepremier care este de un an şi jumătate şi nu se simte devalorizat deloc, intră şi UDMR, altfel nu iese la calcul. La negocieri nu am avut hârtii pe masă, doar alune. Arahide sărate. Cu ieşirea de la guvernare pe masă cu alune nu a venit nimeni. Ieşirea de la guvernare nu e o chestiune simplă, nu am discutat în negociere de aşa ceva, nici în partid”, a spus Iohannis.
Citiți principiile noastre de moderare aici!