Problemele au fost semnalate pe Dealul Plugova cu aproximativ o săptămână în urmă, atunci când carosabilul s-a tasat și au apărut denivelări. În Joia Mare, șoferii care s-au deplasat de la Timișoara spre Oltenia au semnalat pe grupuri că au stat la cozi chiar și trei ore pentru a traversa această porțiune deluroasă.
Deși lucrările au început în zonă încă de săptămâna trecută, acestea nu au rezistat. CNAIR vorbește de ploile abundente care cauzează aceste probleme în zonă.
„Săptămâna trecută au fost făcute lucrări de remediere la tasarea produsă anterior pe DN6 în zona localității Mehadia, dealul Plugovei. Aceste tasări s-au produs în urma precipitațiilor abundente din ultima perioadă. Pentru remediere s-au făcut lucrări la șanțuri de gardă, un dren longitudinal de 50 de metri lungime, excavații, trei drenuri transversale pentru captarea infiltrațiilor de apă din sistemul rutier, s-a refăcut apoi sistemul rutier cu geotextile, piatră brută, balast, strat de piatră spartă și trei straturi de asfalt. Tasarea a fost remediată ca lucrare în regim de urgență, pe o grosime de peste 2 metri, dar s-a constatat că este o tasare de mai mare adâncime pentru care este nevoie de lucrări mai ample.
Se intervine în permanență cu material granular pentru aplanarea denivelării. Urmează să fie realizate în perioada imediat următoare expertize geotehnice și foraje pentru a se afla care este cauza cedării. În acest timp se va monitoriza zona permanent până se va găsi o soluție pentru menținerea traficului”, transmite CNAIR.
Șoferilor nu le rămâne decât să folosească rute alternative.
Trimite articolul
XCauze?!
Valorile ridicate de trafic si sarcina depășită pe osie!
-
Cauze terasamentul drumului facut in bataie de joc !! Contracte date cu dedicatie !
-
Trasamentul nu are nici o treaba. Dar cum spune colegul mai sus. Drumul asta nu e facut pentru traficul care vedem acolo azi. Iar camioanele …..majoritatea depasesc sarcina mult mai peste limita…..degeaba schimbi asfaltul daca undatie e slaba. VEzi ca un pic a plouat imediat sa dus tot.
-
#CORUPTIAUCIDE
#FREEBANATFROMOLTENIA
Doamne ajuta! Lasati-o asa.
Mai bime se rupea de tot mai stateati si voi pe acasa. Macar pana va mai civilizati.
-
Mai bine dormi linistit, altfel se inmultesc cei ca tine…
-
Le-ai zis-o! De oameni ca tine avem nevoie! Ne mandrim cu tine! Esti foarte civilizat! cam ca un neamtz! unu mai nazist asa, dar totusi neamtz. Sa nu lipsesti cand se trage cu tunul in Unirii! (unirii? hmm…). daca nu ia foc din ceva motive, sa fie totusi ceva care sa bubuie… intr-un oras cu primar ales pentru ca e…”neamtz”.
ps: nu prea cunosti tu istoria imigratiei in timisoara, este?
#🤪
-
Iarsi îți scuipi veninul,rusnece. Ți-ai făcut norma pe azi?
-
ce venin? impotriva gandirii naziste? dap, si rusii au fost impotriva. dar si americanii, si francezii, si englezii etc. Ma declar asadar in aceasta privinta… etecist!
eu n-am absolut nimic cu oltenii, ma doare-n palarie cine de unde e, ce culoare are, ce limba, ce religie, orientare, studii, meserie, si cam orice; la cate tipuri de oameni am cunoscut din diverse zone ale globului am inteles binisor ca numa’ prostii(fie ei si cu scoala) frustrati si xenofobi (si nazistii totusi) atribuie trasaturi morale peste particularitati antropologice.dar tu nu poti urmari un fir al discutiei pentru ca esti… simpatic!
ps: sa mergi si tu ca rezerva la bubuiala aia, sau cine stie, poate bubuiti deodata.
pps: am mai auzit eu de diverse boli autoimune, dar de asta cu a suferi de “antidobitoci” nu auzisem.
ppps: numai pentru tine, formula speciala ☣️🤢
simpaticule!🤪
-
-
In sfarsit o veste buna! Invazia va fi incetinita!
Vin prea multi de acolo spre Banat si de aia s-a rupt… Ganditi inainte sa comentati (!)
mai si vine prapaditul asta de ministru al transporturilor si anuleaza o licitatie dupa care se pierd doi ani pentru a realiza alte licitatii pe tronsoane (e buna spaga ba gunoiule)
cand colo ce sa vezi, nu avem nevoie de autostrada….? facem drum expres ca asa a visat maiemutoiul asta de grindi (acelasi lucru a facut si cu centura sud a orasului) mars ma la puscarie carator de valize
Multumim naturii pentru ploile abundente !!!!!, pentru agricultura, desigur……
-
Desigur, desigur!
Votant Fritz? Triplu vaccinat? Stiu si io ce sa zic, FDA a zis ca vaccinul monovalent nu mai e autorizat, gata. Noroc ca o “peroada”(votant Joianis? desigur!) mai e autorizat ala bivalent, zic sa profiti pentru doza 4!
O fi vreo relatie de cauzalitate intre batutul pasului pe loc in Timisoara si prostia fudula? Desigur, desigur!Huh, bine ca am ajuns, a fost greu, dar am ajuns! Civilizatie, oameni faini… Nu toti, mai sunt cativa frustrati, dar din fericire doar cativa. Si din fericire niciunul dintre frustratii astia nu mi-e nici sef nici subaltern, desigur! zic sa-i lasam in frustrarea lor, desigur, ca nu-s buni nici de agricultura cu sapa, doar de ura sunt buni, cam atat.
Ne e între Banat și Oltenia. Până la fosta îlinsulă turcească se întinde Banatul.