UPDATE 2. Elena Udrea ar fi fost prinsă de autorități
Elena Udrea a fost prinsă în Bulgaria, au declarat pentru G4Media.ro surse judiciare.
Înainte de pronunțarea sentinței definitive, Udrea spunea că nu are unde să fugă.
„Unde să fug, sunt mamă și am în grijă un copil. Rămân în țară indiferent ceea ce se va decide. Suntem la justiție, nu suntem la biserică”, spunea Udrea în 5 martie.
***
UPDATE. Elena Udrea ar fi fugit din țară
După sentința dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, conform procedurii, Elena Udrea ar fi trebuit să se predea, însă nu a făcut acest lucru. Poliția a mers la locuința ei pentru a pune în executare mandatul, dar oamenii legii nu au găsit-o acasă.
Elena Udrea a fost dată în urmărire națională de către Poliția Română, aceasta fiind prima etapă în procedura judiciară.
Conform unor surse ale HotNews.ro, Elena Udrea ar fi părăsit România cu mașina, prin Vama Giurgiu.
***
Elena Udrea a fost condamnată joi la 6 ani de închisoare. Decizia aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție şi este definitivă.
Condamnarea este cu executare. Documentul de la ÎCCJ va fi trimis Politiei astfel încât mandatul să fie pus în executare.
Udrea a fost condamnată în dosarul Gala Bute. Instanța a respins constestaţia şi a menţinut sentinţa iniţială de 6 ani închisoare cu executare.
Vă reamintim, Elena Udrea a fost condamnată în 2018 la 6 ani de închisoare pentru luare de mită și abuz în serviciu, în cazul „Gala Bute”. În 2011, pe când Elena Udrea deținea funcția de ministru al Transporturilor, a fost organizată Gala de box „Lucian Bute”, un eveniment sportiv finanțat cu fonduri europene, prin intervenția Elenei Udrea. Aceasta a urmărit găsirea unor soluții pentru finanțarea meciului astfel încât să obțină beneficii electorale, asociindu-și imaginea cu cea a lui Lucian Bute.
Pe aceeași temă:
Dosarul Gala Bute: Elena Udrea, arestata preventiv pentru 30 de zile
Trimite articolul
XVa face 3 zile cu suspendare si va iesi ca sa-si creasca copilul, ca de asta l-a facut, ca sa scape de puscarie.
Era culmea , la ,,relatiile,, ei sa fie luata prin surprindere !! Totusi ma mira condamnarea ei – nu ca nu ar fi vinovata !!
-
Nu a fost luata prin suprindere. Cineva dintre relatiile ei a ciripit. Ea s’a ushchit inaintea pronuntarii sentintei. Au prins’o la granita dintre Bulgaria si Grecia, abia.
A fugit ESCROACA încă de acu 2 zile. Poate la Belgrad, ptr o relație fierbinte cu Ghiță… Ca între fugari… RUȘINE AUTORITĂȚILOR, plătite sa facă smenuri cu fugarii VIP
E plina de bani pt ce a fost condamnata e ceva minor e doar ce s-a putut demonstra , real a furat zeci de milioane de euro la fal ca si Vanghelie care se estimeaza ca a dat tunuri de 80 mil euro
Toți pdlistii in frunte cu Băsescu și Udrea au furat de au rupt. Au furat prin contracte, prin retrocedările alea faimoase de milioane de euro bucata și doar câțiva au fost condamnați. După ce au tăiat pensiile și salariile să fure ei, doar unii gen cocos, Nelu Iordache, acum Udrea au fost prinși. Nici măcar vârful aisbergului! Și nici de la ăștia nu s-au recuperat bani. Dar oamenii i-au votat în continuare. Au trecut in PNL și au luat voturi. Unii că Boc au luat voturi de unii singuri. Deci e clar că asta ne dorim și asta ne merităm: să fim furați!
-
Lasa mah ca invadeaza rusii Romania si gata cu shmenurile. Ajunge Sergey Mizil primar de oras.
Oricum Timisoara arata spurcat de urat zici ca e a doua Craiova.
Asta e matusa interlopului Sorin Udrea?