Vizita premierului Japoniei este una istorică, notează publicațiile centrale.
”Premierul Japoniei a călătorit 8.700 de kilometri pentru a efectua o vizită istorică în România, dar a descoperit că omologul său român nu mai era în funcţie pentru a-l întâmpina. Shinzo Abe este primul şef de guvern din Japonia care efectuează o vizită la Bucureşti. Dar momentul este nefericit: vizita intervine după ce premierul României, Mihai Tudose, şi-a dat demisia, luni seară, deoarece a pierdut susţinerea propriului partid”, scriu jurnaliștii de la Euronews, într-un material cu titlul ”Este cineva? Vizita lui Shinzo Abe în România intervine în cel mai prost moment”.
Shinzo Abe a fost primit, marți, de preşedintele Klaus Iohannis.
Premierul Japoniei a vizitat și Grădina Japoneză din București.
Potrivit zf.ro, Shinzo Abe are al treilea cel mai lung mandat de prim-ministru în Japonia, de la sfârşitul celui de-al doilea Război Mondial. Prima oară a fost ales prim-ministru în septembrie 2006, iar atunci a devenit cel mai tânăr premier al Japoniei după al doilea Război Mondial.
Citiți principiile noastre de moderare aici!