37, 12, 38, 14, 23 şi 22 sunt numerele care i-au adus mureşeanului milionul de euro. Câştigătorul, care a ales să-şi păstreze anonimatul, este un om modest, cu frică de Dumnezeu, care joacă mereu câte două variante simple, încă de la vârsta de 18 ani, se arată într-un comunicat al Loteriei Române.
Până acum, însă, a mai câştigat bani doar la loz în plic. Miercuri, în timp ce se afla la cumpărături, şi-a verificat şi biletul jucat la 6 din 49, şi aşa a aflat, cu două zile întârziere, că a devenit milionar.
Bărbatul a spus că va folosi banii ca să îşi ajute familia.
Report la extragerea de joi
Premiul pus în joc de Loteria Română la extragerea 6/49 de joi, 21 ianuarie, nu a fost, însă, câştigat.
Numerele norocoase au fost 22,25,27,5,1,23. La Noroc, numerele au fost 7698398.
Înainte de extragerea de duminică, ultima dată premiul la Loto 6 din 49 a fost câştigat în ajunul Crăciunului. O pensionară din Reşiţa, şi-a mărit atunci veniturile cu 9,5 milioane de euro. A fost al treilea premiu ca valoare din istoria acestui joc.
Sursa: Antena3.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!