Membrii familiei regale au ajuns în Piaţa Palatului Regal, situată în faţa Muzeului Naţional de Artă al României din București, la ora 11, unde au fost întâmpinați de aproximativ 200 de oameni ce purtau steaguri tricolore cu stema regală. Principesa moştenitoare Margareta, principele Radu, principesa Maria şi principele Nicolae au depus buchete de flori la statuia regelui Carol I şi i-a salutat pe cei prezenţi la eveniment.
Cei prezenți la eveniment au scandat lozinci promonarhiste, precum “Trăiască regele”, “Monarhia salvează România”, “Monarhia uneşte România”, “Trăiască monarhia”, “Regele Mihai”, şi i-au aplaudat pe membrii familiei regale.
La eveniment au participat şi reprezentanţi ai PNŢCD, care au depus un buchet de flori la statuia regelui Carol I, după plecarea familiei regale. Totodată, au fost prezenţi reprezentanţi ai Alianţei Naţionale pentru Restaurarea Monarhiei (ANRM), veniţi din Galaţi pentru acest eveniment.
Persoanele care au participat la eveniment au primit pliante în care erau enumerate câteva motive pentru care este important ca ziua de 10 mai să fie sărbătorită.
Ziua Regalităţii a fost marcată de familia regală a României prin mai multe evenimente, care s-au desfăşurat în perioada 7-10 mai, însă în absenţa Regelui Mihai I.
Sâmbătă, de la ora 8.00, a fost dat startul celei de-a treia ediţii a Maratonului Regal. Participanţii au alergat pe un traseu de 10,5 kilometri în jurul parcului Herăstrău. Atât startul, cât şi sosirea şi premierea au avut loc la Palatul Elisabeta din Bucureşti. La startul maratonului concurenţii au fost întâmpinaţi de principele Nicolae, iar premierea câştigătorilor a avut loc la Palatul Elisabeta, în prezenţa principesei moştenitoare Margareta.
Tot sâmbătă, de la ora 17.30, va avea loc cea de-a cincea ediţie a Garden Party, în grădina Palatului Elisabeta. La acest eveniment, devenit tradiţie, vor participa 6.000 de invitaţi, printre care personalităţi ale autorităţii politice centrale şi locale, personalităţi ale mediilor academic, cultural, ştiintific şi politic, personalităţi ale societăţii civile şi mediului de afaceri, reprezentanţi ai corpului diplomatic şi ai clerului. Cei 6.000 de invitaţi reprezintă toate judeţele ţării şi Republica Moldova.
Muzica Reprezentativă a Ministerului Apărării Naţionale, considerată în prezent cea mai titrată orchestră de suflători din România, va susţine un concert în grădina palatului. La fel ca în anii precedenţi, Iacarii Acrobaţi îşi vor da concursul, survolând Palatul Elisabeta. La Garden Party vor lua parte principesa moştenitoare Margareta, principele Radu, principesa Maria şi principele Nicolae.
Evenimentele dedicate Zilei Regalităţii se vor încheia cu un concert susţinut sâmbătă, de la ora 19, de Camerata Regală, la Ateneul Roman din Bucureşti. La concert vor lua parte principele Radu şi principesa Maria.
Citiți principiile noastre de moderare aici!