“Este foarte frumos ce face ministerul, dar nu
îşi asumă obligativitatea să
returneze banii pentru reţetele compensate, mai
ales că astfel de situaţii nu ar fi
noi“, a precizat preşedintele PFR, Ioana
Cacoveanu. Mai mult, faptul că s-ar putea
amâna restituirea banilor către
farmacii ar fi o problemă şi
mai mare în condiţiile în care
vânzările la medicamentele scumpe de pe
lista B ar creşte simţitor. “Avem
experienţa anului 2004 care ne arată că
măsura va duce la creşterea
vânzărilor la acest tip de medicamente, dar
ne temem că ministerul va spune că nu sunt
bani pentru decontarea lor, cu atât mai mult cu
cât acestea sunt destul de scumpe“,
explică preşedintele ARFR,
Ovidiu Buluc. Pensionarii cu venituri lunare mai mici
de 600 de lei beneficiază, începând
din 1 martie, de medicamente compensate cu 90%,
destinate în principal afecţiunilor
cardiovasculare, circulatorii şi ale
capacităţii mentale, a anunţat ministrul
Sănătăţii, Ion
Bazac.”Vor beneficia de această compensare
peste jumătate dintre pensionarii din
România. În total, este vorba de 650 de
medicamente. De pildă, medicamentul Preductal,
care avea, până acum, preţul de
referinţă 43,6 lei şi era compensat la
21,83 lei, va putea fi cumpărat cu doar 4,37
lei“, a precizat Bazac. Numărul pensionarilor
care vor beneficia de această măsură
este de peste trei milioane. Fondurile pentru
compensarea medicamentelor vor fi asigurate 50% din
Fondul Naţional al Unic al
Asigurărilor de Sănătate şi 40% de
la bugetul Ministerului
Sănătăţii, din
taxa pentru viciu.
Sursa: realitatea.net
Citiți principiile noastre de moderare aici!