Potrivit legii votate de senatori, se va respecta o cotă minimă de 33% de reprezentare pentru femei la alegerile parlamentare.
Proiectul, inițiat de senatorii PNL Alina Gorghiu și Laura-Iuliana Scântei și susținut de coaliția de guvernare, a fost adoptat luni de Senat, în calitate de prim for decizional. PNL, PSD, UDMR și USR au votat „pentru”, în timp ce AUR s-a opus.
Formațiunile politice înscrise în cursa electorală vor fi obligate ca atunci când întocmesc listele de candidați să alterneze genurile ținând cont de formula 1-2-1-2. Prin urmare, dacă primul candidat pe listă este bărbat, atunci următoarele două locuri vor fi alocate femeilor, iar ordinea va fi păstrată până la definitivarea listei. În cazul în care primul loc pe listă va fi ocupat de o femeie, pe locurile doi și trei vor fi bărbați.
Problema reprezentării femeilor trebuie rezolvată dincolo de nivelul declarativ. De exemplu, în România, doar 21% dintre membrii coaliției de guvernare sunt femei. La nivel european, procentul se învârte în jurul a 35%. Indicatorii de reprezentare politică a femeilor scot la iveală că între România și alte state din vestul Europei există un decalaj semnificativ, țara noastră ocupând ultimele locuri în Gender Equality Index (GEI), indexul echității de gen în țările UE.
Potrivit Parlamentului European, reprezentarea femeilor în politică a devenit o prioritate a Uniunii Europene și o temă importantă a agendei publice în cadrul statelor europene.
Trimite articolul
XSi uite asa vor ajunge mai multe secretare si amante de politicieni in politica…
Daca femeile in general nu se prea implica in politica… de unde altundeva sa scoti atatea femei politicieni ??
Noaptea mintii. Ideologia de gen a ajuns si in romania.
-
Asta e modernismul,reguli si legi fara rost
-
Aha. Deci când a candidat veorica o lăudai că “în sfârșit o femeie care nu va fura ca bărbații”. Când a urlat șoșo că ea vrea la moaștele pe care le înjura cu un an în urmă, ai zis că are dreptate și că președintele ar trebui să îi dea socoteală ei și înaltului prea-lat rusofon de Constanța. Dar în rest, “huuuo femeile că e secretare și e toate amante de moderniști buey”
-
-
s-au gandit ca daca is femei nu le mai injura lumea + ei pot sa isi faca de cap cat timp is astea pe la sedinte si alte tampenii + poate sa ramana acasa in concediu maternal si ea aduce grosul 😉 pe tine te suna lumea si tu ii zici la nevasta-ta ce sa faca. izi pz.
Daca votul n-ar fi pe liste, poate si femeile ar fi mai corect reprezentate in parlament.
Cat timp sunt acolo doar ca sa raspunda la indicatiile dirijorului (intotdeauna barbat) se pot pune si maimute, ca tot democratie reprezentativa va fi. Nu vreau sa fiu inteles gresit – si parlamentarii barbati tot asta fac in parlament. Reprezinta interesul conducerii partidului, altfel zboara. Parlamentul ar trebui transformat in societate pe actiuni. Se termina alegerile, se numara voturile, fiecare partid anunta cate “actiuni” are, si cate partide sunt atatia parlamentari raman. Ar fi mult mai ieftin.