Firmele de curierat vor raporta la ANAF informații precum numărul de înregistrare și data trimiterii poștale, datele de identificare a expeditorului, numele și prenumele în cazul persoanelor fizice și denumirea în cazul persoanelor juridice destinatare, adresele de expediție, respectiv livrare și contravaloarea bunului livrat.
Perioada de stocare a datelor este de 5 ani, calculată de la data primirii de către organul fiscal central, urmând ca datele să fie șterse automat, după împlinirea acestui termen. Furnizarea informațiilor se va face prin completarea unei declarații pe propria răspundere.
Ordonanța de urgență va intra în vigoare la data publicării în Monitorul oficial.
Potrivit HotNews.ro, Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului, a spus că această colectare a datelor din partea firmelor de curierat nu este abuzivă, având toate avizele necesare, inclusiv de la Autoritatea pentru protecția Datelor Personale (ANSPDCP).
„Scopul acestei modificări legislative este atât prevenirea și combaterea evaziunii fiscale din domeniul comerțului on-line, cât și protejarea intereselor cumpărătorilor.
Prin această măsură se urmărește identificarea beneficiarilor reali care eludează taxele și impozitele datorate, prin încasarea sub formă de rambursuri prin intermediul furnizorilor de servicii poștale, a veniturilor obținute din tranzacții efectuate în mediul on-line.Prin stabilirea realității relației comerciale dintre cumpărătorul și vânzătorul implicați în comerțul online, ANAF poate avea acces la confirmarea cel puțin a beneficiarului, care are interesul direct să primească factură fiscală și să beneficieze astfel de garanția legală și indirect să determine plata taxele și impozitele aferente veniturilor încasate de vânzător din comercializarea produselor respective.
Subliniem faptul că datele colectate respectă normele constituționale privind viața intimă, familială și privată, precum și secretul corespondenței, fără a se referi la conținutul coletului”, susțin cei de la ANAF.
Trimite articolul
XDe ce NU se poate face plata parcarii de la ANAF Timisoara cu card bancar!?
-
:)) prea tare
Ce îi interesează pe ei ce impar eu? Nu ajunge că mă jefuiesc la salariu? Acum vor să mă taxeze și pe ce stric banii? Dacă vor să prindă șmecherii să raporteze doar pe aia care trimit cu ramburs nu și cei care primesc!
-
Vor sa-i prinda pe aia de au “magazin” pe net si nu platesc taxe. Si le trebuie datele cumparatorului pentru confirmare. Nu cumpara nimeni de pe net asa mult incat sa fie bagati la sume nejustificate. Sau cumpara?
-
Exact.”Dacă vor să prindă șmecherii să raporteze doar pe aia care trimit cu ramburs nu și cei care primesc!”
-
Ca să poți să zici “nuuu, că am trimis numai la rude”?
-
Cand ne vor ipozita si daca avem sau nu sapca ? Statul totalitar trebuie sa controleze si sa urmareasca cetateanul la maxim. Paranoia ..
-
Doar pe cei cu sapca ii impoziteaza, pe cei cu palarii, NU!
-
Paranoia are o multime de forme, dar in general se manifesta cand ii banuim pe toti ca nu fac altceva decat sa se gandeasca cum sa ne faca noua rau.
Cand tu stii totul despre gubern, se numeste democratie. Cand guvrnul stie totul despre tine, se numeste cum?
Una e sa colectezi date despre vanzatorul care trebuie sa-si plateasca impozitul, alta e sa colectezi date despre cumparator. Ne intoarcem la legea ilicitului, si in loc de vecinul cu constiinta comunjsta introducem firma de curierat? Cat despre stocarea timp de 5 ani, aia numai pentru analize socjale si controlul populat1ei poate fi, pentru fiscalizare e de ajuns un an, hai, maxim doi. Sa intreb si de ce trebuie introdusa modificarea legii prin oug? Parlament mai avem care sa dezbata legi? Sau cumva trebuie oug deoarece e mai greu de atacat la ccr?
#idiocracy
-
Cea mai bună sinteză.
big brother , iti multumim pentru grija ce ne-o porti, dar cand o sa ne ne ceri datele si daca platim cu cash la magazin? si mai ales, cand ne introduci si scor social?
Cand tu stii totul despre guvern, se numeste democratie. Cand guvernul stie totul despre tine, se numeste cum?
Una e sa colectezi date despre vanzatorul care trebuie sa-si plateasca impozitul, alta e sa colectezi date despre cumparator. Ne intoarcem la legea ilicitului, si in loc de vecinul cu constiinta comnista introducem firma de curierat?
-
Totusi, sunt atat de multi care nu isi pot justifica AVERILE din castiguri cinstite!
Ce facem cu ei? Sau ii lasam ca sunt Jmecheri?
-
aia cotizeaza la partid, iar tu esti impozitat cu mai mult de jumate din ce castigi. e bine asa, nu?
-
Una e AVERE si alta e sa mai faci un ban pe langa salar.Daca vor sa prinda “Jmecheri” cu AVERI,sa ia la puricat Averile,nu rambursul la colete.Nu sunt asa prosti sa isi faca singuri rau,vor sa nu se castige nici un ban fara sa traga de pe noi cetatenii.E doar o alta etapa de control,pe langa pandemie,camere de luat vederi,cipuri,etc.
-
Cine face cu suficienta viteza “un ban in plus pe langa salar” poate ajunge repede sa faca AVERE, si sa intre in randul celor neatinsi de controale. Nu toti evazionistii sunt rai. Doar cei care refuza sa cotizeze…
-
-
Constitutia Romaniei art. 44 “Caracterul licit al dobândirii se prezumă.”
-
sa ne intoarcem la principiile unui stat de drept, legea o face parlamntul nu gurvenul
-
judecatorul doar pe baza constiintei sale si a probelor asa cum prevede legea face dreptate.
-
nu cetatenii pe baza unor acuaztii ‘scapate’ din doasr de oprocrori pentru vrajeala si presiune indeplineste actul de justitie
-
Orice “urmarire” a cetatenilor sa se faca doar cu mandat judecātoresc.
-
acuzaxrea sa dovedeasca vinovaztia si nu apararea sa dovedeasca nevinovazzia
-
cecere deja a dat cu flit la cloudul guveramental si partial la incercarea de bigbrother cu stocarea comunicatiilor de pe whatsapp si alte asemenea. Tot cecere s-a mai pronuntat si alta data cu privire la incercarile de eliminare din constitutie a paragrafului mentionat de mine, explicand ca e garantul proprietatii private.
Dar baetii si fetili nu se lasa, tot cauta metode… -
Multa educatie juridica, economica, democratica, civica ar fi buna, dar cine s-o faca daca toti “au dreptul la o parere” si mai si ajung cumva la concluzia ca daca ai dreptul la o parere toti ailalti trebuie musai sa o ia in considerare? Competenta dovedita prin rezultate pentru societate, nu averea si nu puterea data de aceasta, ar fi buna pentru clasificarea parerilor. Insa daca cetateanul apreciaza un jmeker cu bani si asta isi doreste si el sa devina, si nu un om moral si cu competente, iata rezultatul, o societate ca a noastra: toti urasc jmekerii, dar toti vor sa devina jmekeri; unu nu ar incerca sa devina mai moral, mai harnic etc. pai ce, nu e el moral destul sau cum?
-
Vezi mai Tion ca n-a fost greu? stiam eu ca a cincea ? oara e cu noroc. Fi-ti-ar cenzura sa-ti fie.
-
Cand tu stii totul despre guvrrn, se numeste democratie. Cand gubernul stie totul despre tine, se numeste cum?
Una e sa colectezi date despre vanzatorul care trebuie sa-si plateasca impozitul, alta e sa colectezi date despre cumparator. Ne intoarcem la legea ilicjtului, si in loc de vecinul cu constiinta comun ista introducem firma de curierat?
Cand tu stii totul despre guvrrn, se numeste democratie. Cand gubernul stie totul despre tine, se numeste cum?
Una e sa colectezi date despre vanzatorul care trebuie sa-si plateasca impoztul, alta e sa colectezi date despre cumparator. Ne intoarcem la legea ilicjtului, si in loc de vecinul cu constiinta comun ista introducem firma de curierat?
Cat despre stocarea timp de 5 ani, aia numai pentru analize sociale si controlul populatiei poate fi, pentru fiscalizare e de ajuns un an, hai, maxim doi. Sa intreb si de ce trebuie introdusa modificarea legii prin oug? Parl@ment mai avem care sa dezbata legi? Sau cumva trebuie oug deoarece e mai greu de atacat la ccr?
Ne intoarcem la legea ilicitului, si in loc de vecinul cu constiinta comunjsta introducem firma de curierat? Cat despre stocarea timp de 5 ani, aia numai pentru analize sociale si controlul populatiei poate fi, pentru fiscalizare e de ajuns un an, hai, maxim doi.
Ne intoarcem la legea ilicitului, si in loc de vecinul cu constiinta comuniștå introducem firma de curierat? Cat despre stocarea timp de 5 ani, aia numai pentru analize sociale si controlul poopulatiei poate fi, pentru fiscalizare e de ajuns un an, hai, maxim doi.
Sa intreb si de ce trebuie introdusa modificarea legii prin oug? Parlament mai avem care sa dezbata legi? Sau cumva trebuie oug deoarece e mai greu de atacat la ccr? Atat cat o mai fi si ccrul asta care tocma a dat cu flit la cloudul guvenamental, si aia o incercare demna de un stat sekurist.
#idiocracy
E adevarat ca o oug poate fi atacata doar de av. poporului la cecereu? de aia nu se fac schimbari din astea la lege lrin parllament?
referitor la cloudul guvernamental, cecereul a zis ca:
litera c) „să furnizeze informațiile reținute sau stocate referitoare la date de trafic, date de identificare a abonaților sau clienților, modalități de plată și istoricul accesărilor cu momentele de timp aferente”,
prin modul de formulare are dispoziții care „sunt susceptibile de a crea aparența de legalitate cu privire la activitatea de reținere și stocare a informațiilor electronice, lăsând posibilitatea interpretării acestora în sensul că obligația reținerii și stocării informațiilor electronice poate fi reglementată prin acte normative infralegale.
Hai sa vedem un caz asemanator de la cjue, ca daca nici asta care mai nou are intaietate asupra cecereului nostru ca asa vor juzii #rezist:
EU Data Retention Directive Invalid
In April 2014 the Court of Justice of the European Union declared the European Union Data Retention Directive 1 invalid. The Court ruled that, despite the Directive’s legitimate purpose of fighting against serious crime and the protection of public security, it does not meet the principle of proportionality and should provide more safeguards regarding the protection of fundamental rights such as respect for private life and the protection of personal data.”
Constitutie? ce-i aia, da-o ncolo, ca ne incurca. sekuristan ne trebuie
#idiocracy
bine tion, bravo, hai sa ne intrecem, tu cu cenzura eu cu incapatanarea. vezi ca poti sa ma blochezi dupa IP, nu i musai sa dai drumul la toate incercarile odata doar sa te dai smeker. Hai, mai fa o data faza, ca sunteti tari!
Prea multe detalii despre beneficiari cu scopul nobil de a controla furnizorii. Ca la recenzare. Mai trebuie să ne dea o zi liberă pentru fiecare colet primit.
Orwell a greșit doar anul. Cu vreo 40-50 de ani prea devreme.
-
Nu, nu a gresit. Romania e in general cu 50 ani in urma.
-
Ai de ales LIBER 😀
intre 1984 al lui Orwell si Brave new world al lui Huxley. Ba cenzura si control prin forta bruta a sistemului, ba spalare pe creier, droguri, distractie si placeri “naturale” fara numar. Si cand la combini pe cele doua rezulta? Rezulta ca daca nu intri in hora cu “placerile”, vei fi luat cu forta in aia cu durerile.#idiocracy
-
Mda, din păcate, nu am nimic de ales. E o combinație dintre cele două, dar asta e deja evident pentru cine a citit cărțile, nu are rost să intrăm în detalii.
Însă mi se pare ironic că anul în care Orwell își plasa cartea se situează în deceniul cu cea mai multă libertate cunoscută în Vest (sigur, noi am ratat complet decada respectivă, am mai prins doar fallout-ul adică anii ’90).
-
deceniul ala era deja inceputul decaderii, iar libertatea aia era intr-un fel o negare de catre tineri a semnelor ce se aratau la orizont. Bretton Woods era amintire de cativa ani buni, Reagan facea praf orice lege macroprudentiala introdusa dupa marele crah, taia si taxele in draci, Tatcher venea si ea cu trickle down economics si cu celebra “there is no such thing as society” (self fulfilling prophecy?), privatizari aiurea, no more welfare state… E de ajuns sa te uiti pe indicii bursieri cum au luat-o in sus brusc dar banii nicicum nu voiau sa trickle-uie in jos, clasa mijlocie incepea sa saraceasca caci salariile nu mai cresteau, sistemul financiar se decupla de la economia reala etc. Nu era pentru toti ca-n Neckerman nici in vest atunci. Probabil in mod real si nu cel subiectiv perceput perioada de glorie exceptand amenintarea ciupercii si ceva razboaie proxi sa fi fost anii 60-80, dar aia au fost un pic mai buni din diverse pv si in Ro, comparativ cu urmatorii ani. Iar anii 90 la noi… depinde de varsta, multi au simtit groaznic inflatia, pierderea locului de munca. Lambada, “e democratie fac ce vreau”, v-am prins vrajitoarelor, pantofi gregorio rizo, suc la dozator TEC … Campionatele mondiale de fotbal in schimb… 🙂
-
-
paypal friend ,,,si o ia in mana statul Roman