Consiliul executiv al FMI s-a întrunit pe 2 iulie 2010, pentru a efectua cea de-a patra revizie a acordului stand-by cu România. În urma reexaminării noilor măsuri de austeritate propuse de guvern, Consiliul a decis să acorde României a cincea tranşă din acord (DST 768 milioane sau aproximativ 900 milioane euro). Banii vor fi disponibili la Banca Naţională a României cel târziu până la mijlocul săptămânii viitoare.
Reprezentantul regional pentru România şi Bulgaria al FMI, Tonny Lybek, a declarat anterior că “autorităţile române şi-au demonstrat angajamentul ferm faţă de programul lor economic, care este sprijinit de acordul stand-by – prin identificarea rapidă a unor măsuri compensatorii, după hotărârea Curţii Constituţionale“.
Reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu, menţiona că Boardul FMI a întârziat şedinţa cu câteva zile din cauza propriilor formalităţi interne, şi că “atât FMI, cât şi CE, au îmbrăţişat şi salută măsurile pe care guvernul urmează să le introducă de la 1 iulie“. Deficitul bugetar agreat cu FMI pentru 2010 este de 6,8% din produsul intern brut (PIB), iar pentru 2011, de 4,4% din PIB.
Ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, a declarat sâmbătă, 26 iunie, că România are deja un acord din partea Fondului cu privire la noile măsuri stabilite de Guvern, inclusiv pentru majorarea taxei pe valoarea adăugată (TVA) de la 19% la 24% începând cu 1 iulie, drept pentru care documentele semnate au plecat deja către Washinghton.
Vlădescu a estimat că banii care vor intra la buget prin majorarea TVA, de circa 4 miliarde lei, respectiv aproximativ un miliard de euro, vor acoperi suma ce ar fi trebuit să fie asigurată prin diminuarea pensiilor cu 15%.
Ministrul menţionase şi anterior că varianta majorării TVA la 24% a fost agreată de FMI.
Potrivit lui Vlădescu, cele 3,5 – 4 miliarde lei, estimate a fi colectate la buget în 2010 prin majorarea TVA cu 5 puncte procentuale, reprezintă suma necesară pentru încadrarea în deficitul bugetar de 6,8% din produsul intern brut (PIB) convenit cu FMI, pe lângă măsura de diminuare a salariilor bugetarilor cu 25%.
Măsura de majorare a TVA la 24% a fost luată după ce Curtea Constituţională a României (CCR) a decis vineri, 25 iunie, în urma analizării Legilor pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea, că articolul ce prevede reducerea tuturor pensiilor cu 15% este neconstituţional, precum şi cel care prevede recalcularea pensiilor de serviciu ale magistraţilor. Reducerea salariilor bugetarilor cu 25% este constituţională, au decis judecătorii Curţii.
Sursa: NewsIn
Citiți principiile noastre de moderare aici!