Statul Major al Forțelor Navale Române, citat de Mediafax, transmite că fregata „Regele Ferdinand”, echipată cu un elicopter Puma special pentru operațiuni maritime, se află vineri și sâmbătă în largul Mării Negre, alături de distrugătorul american USS Carney și un submarin turcesc, pentru un exercițiu, primul din 2018, care va acoperi mai multe situații de urgență ce pot fi întâlnite pe mare.
Acest exercițiu are ca scop dezvoltarea interoperabilității dintre forțele statelor membre NATO. Vor fi simulări ale unor situații de urgență ce pot apărea la bordul navelor de luptă, precum incendii sau avarii la structura navelor. Se vor organiza exerciții de abandon al navei sau de remediere a unor probleme de natură tehnică. De asemenea, vor fi executate manevre de ieșire și intrare în port, precum și exerciții de combatere a unor eventuale atacuri teroriste cu ambarcațiuni rapide.
La sfârșitul lunii ianuarie și începutul lunii februarie urmează ca grupările permanente NATO din Marea Mediterană să fie mutate în Marea Neagră. În acest caz, Forțele Navale Române vor suplimenta efectivele NATO cu nave și logistică.
Citiți principiile noastre de moderare aici!