Zimbrul, cel mai mare mamifer terestru din Europa, era pe vremuri prezent pe tot continentul, cu excepția unor zone din Spania, Italia și nordul peninsulei Scandinavia.
Masculul zimbru poate ajunge și până la 920 de kilograme; femelele au o greutate mai mică, între 320 și 640 kg. Masculii sunt solitari, în timp ce femelele în libertate trăiesc în turme, alături de pui, până când aceștia ating maturitatea.
Din cauza braconajului, a vânătorii și a distrugerii habitatului, zimbrul a dispărut din România acum două secole. A avut o soartă asemănătoare pe întreg continentul, ajungând să fie considerat un animal pe cale de dispariție, potrivit celor de la WWF.
În 1958, zimbrii au fost reintroduși în fauna României de către silvicultorii români, prin aducerea, din Polonia a doi zimbri, numiți Podarec și Polonka. Treptat, s-au format mai multe nuclee de zimbri, unul din acestea fiind cel de la Parcul Natural Vânători-Neamț.
Parcul Natural Vânători-Neamț este unul dintre cele 22 de parcuri naționale administrate de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva. Acesta se întinde pe o suprafață de 30.818 hectare, din care 26.190 de hectare de păduri.
Romsilva gestionează trei nuclee de zimbri, în total peste 100 de exemplare, la Bucșani, Hațeg și Vănători-Neamț.
foto: Regia Națională a Pădurilor – Romsilva
Trimite articolul
XSplendide imagini. Felicitări celor implicați în conservarea acestei specii magnifice.
Ciolacu si Ciuca in libertate.
Zimbrii sunt rai in libertate? Adica nu ma intreb daca te pocnesc in caz ca incepi sa-i tragi de coada, ci daca sunt agresivi in general, in caz de intalnire intamplatoare. De exemplu daca dai sa intri intr-o poiana si vezi niscaiva zimbrii ca haladuiesc pe acolo. Te lasa sa pleci sau se iau dupa tine si te zopaie? Nu de alta, dar daca ii tot inmultim sigur va venii si vremea intalnirilor. E diferenta intre comportamentul masculului solitar si turma de zimbroaice? Si in general cum e mai bine sa procedezi in caz de intalnire? OK, sa nu imi spuneti ca cel mai sigur e sa stai acasa ori sa nu te dai jos din masina. De exemplu in caz ca-ti vine neaparat sa fertilizezi padurea. Ce faci (in afara de faptul ca te fertilizezi pe tine)? Specialistii stiu sau asteapta cateva cazuri ca sa afle cum e mai bine? Cat despre poze: ZECE CU FELICITARI !!!
-
Sunt pasiviiiiiiiiii.
-
Poti fi tu activ cu ei daca te atrage. 😉😃 Mai in gluma, mai in serios, totusi ce comportament or avea la intalnirea cu omul?
-
Dar ursul ce comportament are la o întâlnire cu omul? Asta e natura, nu ai cum sa o schimbi și trebuie să înțelegi că omul nu este mai important decât natura. Te calcă animalul in picioare? Ghinion frate. Aproape orice animal te poate omorî, trebuie să trăiești cu asta atunci când mergi in natură și să fi atent.
-
-