În urma tragediei, Ministerul Afacerilor Interne a publicat fotografia plutonierului alături de descrierea incidentului.
„O veste tristă din Poligonul Smârdan din Galați. Plutonierul Sebastian Șerban din Batalionul 284 Tancuri „Cuza Vodă” din Galați a decedat astăzi pe timpul activităților de instruire în cadrul unui exercițiu de conducere a tancului, fără trageri de luptă, în Poligonul Smârdan din județul Galați”, transmite MApN.
Potrivit reprezentanților MApN, militarul coordona manevrele de deplasare ale unui tanc, moment în care a fost prins între tancul aflat în mișcare și una dintre laturile amplasamentului.
„Conform procedurilor, a fost apelat Serviciul Unic de Urgență 112, iar un echipaj medical al SMURD s-a deplasat la fața locului. Din păcate, leziunile militarului au fost incompatibile cu viața. În acest moment, Poliția Judiciară Galați efectuează cercetări la fața locului, a fost înștiințat Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iași, iar la nivelul unității a fost numită o comisie condusă de șeful de stat major pentru cercetarea administrativă a împrejurărilor producerii evenimentului”, mai arată postarea MApN.
Sursa citată mai notează că militarul avea 35 ani, era angajat al MApN din anul 2008 și era căsătorit.
„Conducerea MApN își exprimă profundul regret pentru tragicul eveniment și este alături de familia îndoliată”, conchide MApN.
Premierul Nicolae Ciucă a transmis condoleanțe și sprijin familiei militarului.
„Sunt alături de familia militarului care și-a pierdut viața la Smârdan, pe timpul activității de instruire cu tancurile. Din păcate, o activitate de instruire de rutină s-a transformat într-o tragedie. Un om tânăr, de 36 de ani, și-a pierdut viața la datorie. Transmit condoleanțe familiei îndurerate! Dumnezeu să îl odihnească!”, a transmis premierul român.
Trimite articolul
Xarmata serioasa nu gluma
Vai de noi si armata noastra, mor saracii pe timp de pace, ce sa mai zic de un razboi.😪