Construcţia preistorică a avut o suprafaţă de aproximativ 40 de metri pătraţi şi a fost distrusă în urma unui incendiu, astfel că multe dintre obiectele care s-au aflat în interiorul spaţiului locuibil păstrează urmele unei arderi secundare puternice. În imediata apropiere a locuinţei, specialiştii au identificat şi o consistentă depunere de resturi menajere, respectiv ceramică, unelte de piatră deteriorate, râşniţe de piatră şi multe oase de animale.
„Am cercetat cea de a şasea locuinţă a culturii Precucuteni din acest sit, iar rezultatele sunt dintre cele mai bune. Avem de-a face cu resturile bine conservate ale unei construcţii preistorice, care mai păstrează în interior suficiente mărturii de locuire. Pe lângă lucrurile comune, legate de viaţa cotidiană, şi în acest an am descoperit mai multe statuete antropomorfe şi zoomorfe, unele fiind adevărate capodopere”, a spus dr. Vasile Diaconu, responsabilul şantierului arheologic.
A fost descoperită o locuinţă specifică secolului IV după Hristos, care aparţine populaţiei romanice care a existat în acest areal. În plus, s-au găsit şi vestigii din epoca bronzului, printre care un topor lucrat din rocă vulcanică.
foto: dr. Vasile Diaconu
„Pe lângă vestigiile consistente ale culturii Precucuteni, am găsit în acest an şi un material arheologic foarte interesant, atribuit culturii Ceramicii Liniare, vechi de aproape 7 milenii. În mod cert, comunităţile acestea, originare din Europa centrală, au ajuns la răsărit de Carpaţi în periplul lor pentru a găsi terenuri favorabile practicării agriculturii, dar şi pentru că aici erau importante surse de sare. De asemenea, în campania din acest an am găsit şi un consistent material arheologic specific secolului IV d. C., care aparţine comunităţilor romanice. Avem astfel un sit arheologic cu cel puţin cinci etape culturale distincte, din neolitic şi până în antichitatea târzie”, a precizat dr. Vasile Diaconu.
La săpături au participat şi studenţi şi voluntari din România, Republica Moldova şi Ucraina.
foto: dr. Vasile Diaconu
Trimite articolul
XNici un comentariu la un articol despre cercetare reală în România? Dar de ce mă mir, toată lumea e atentă la ce a mai rîgîit Gheboasa…
-
E alta zona.