Guvernul României, în conformitate cu prevederile HG 1074/2001, implementează un Sistem de Garanție-Returnare (SGR) pentru ambalajele de băuturi, din 30 noiembrie 2023.
Pe scurt, prin acest sistem, în momentul în care vor cumpăra din magazine o băutură de orice fel – apă, suc, bere, cidru, vin, băuturi spirtoase – oamenii vor plăti o garanție de 50 de bani. După golirea ambalajelor, oamenii le vor readuce în magazine, aici urmând să fie organizate puncte de returnare.
Atenție! În schimbul ambalajului gol, consumatorul va primi înapoi pe loc, valoarea garanției plătite inițial, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal și chiar dacă respectivul produs nu a fost cumpărat din acea locație.
Sistemul se aplică ambalajelor nereutilizabile din sticlă, plastic sau metal, cu volumul cuprins între 0,1 l și 3 l, inclusiv. Pentru a fi identificate ușor, produsele care vor face parte din sistem vor fi marcate cu un logo specific.
Primăria Timișoara le aduce la cunoștință comercianților și companiilor din domeniul HoReCa că până în data de 28 februarie trebuie să se înregistreze în baza de date a SGR, AICI.
Platforma de înregistrare a producătorilor sau importatorilor și comercianților în SGR este activă în acest moment, iar înregistrarea se realizează separat pentru fiecare dintre aceste două categorii.
Conform prevederilor legale, nerespectarea termenului limită de înscriere în platformă poate fi sancționată de către Garda Națională de Mediu cu amendă cuprinsă între 20.000 și 40.000 de lei.
Scopul sistemului
Scopul SGR este de a colecta ambalajele și de a le introduce într-o economie circulară, ajutând România să atingă țintele naționale de colectare și reciclare stabilite la nivel european.
Conform directivelor UE, până în anul 2025 trebuie să se colecteze 77% din PET-urile puse pe piață, iar până în anul 2029 – 90%.
De asemenea, odată implementat, sistemul va ajuta și la atingerea noilor ținte de colectare și reciclare pentru restul tipurilor de materiale, și anume 75% pentru sticlă și 60% aluminiu, începând cu anul 2030.
Trimite articolul
XMINUNE!!!!💥🎉🥳🥳🍾🥂
-
da, minune, acum trebuie sa punem lacat pe tomberon
-
Gogu daca tu nu esti un bun cetatean sa iti reciclezi recipeintele si esti suficient de bogat sa renunti la garantie se gasesc altii care sa faca treaba asta. Sau tu numai de al dracu mai bine pui lacat pe tomberon decat sa recicleze altii? Tipic romanesc. Cand, cu o intarziere de 70 de ani, se implementeaza si la noi o lege buna se gasesc unii care sa se impotriveasca.
-
e clar ca nu ai deloc imaginatie. boschetarului nu ii pasa daca tu reciclezi sau nu, el se va pune sa-ti caute in gunoi, ce e asa greu de inteles?
-
si esti ingrijorat ca iti va fura gunoiul si face bani cu el? :)) ce griji ai si tu
-
ba, ionica, tu traiesti in padure? nu ai vazut niciodata tomberoane rasturnate de boschetari? gunoi imprastiat? nu? mars!
-
-
-
“liberul comert” lol
Ttebuiau sa pună vreo 5 lei. Poate scaapam de sriclele aruncate peste tot. Ma8 raman diferite ambalaje
Va amintiti cum eram la inceputul anilor 90 cand inca erau sticlele de apa minerala si de bere in acelasi sistem? Hai ca s-a putut si era mult mai bine ca nu aveai casa plina de balarii inutile.
-
Face fritzi primul sau proiect pe fonduri europene: Sa DAI bani ca sa reciclezi! Dar e cu cartela, adica pe digitalizare, pe de-astea…vrajeli adica… nebunie nu alta. 🤪
-
om simplu, de la tara. pute a oi si gunoi de cocina. ah, antivrajeala si goglete sunt aici, de aia.
-
Da? ce ciudat, acum simt si eu ceva miros. Dar pana sa comentezi tu nu mirosea, jur. O fi de la ce-i faci tu lui fritzi? Eu ies, ca prea miroase, Ia de-aici ca zici ca n-ai 🧻
Simpaticule🤪
-
Pai n-ai mirosit pana sa vin ca te- ai imunizat la miros.
Am venit eu, ai stat in genunchi, ai mirosit parfum, te-am parfumat, acuma de abia simti cat puti.
Stii cum este, uneori trebuie doar sa vezi binele (chiar si cu un ochi) , ca sa vezi balegarul in care te ineci.
Tu insa, esti una cu balegarul, alaturi de goglete.
-
-
-
foarte bine bravoooo!!!! macar nu o sa mai vedem peturi pe strazi si daca se arunca o sa le adune oamenii nevoiasi
nu ati inteles nimic! vom da bani si apoi vom fi atenti sa nu le indoim. daca sunt indoite nu le mai ia inapoi, deci nici boschetarii nu vor cauta dupa ele