Întrebat de reporterii www.tion.ro cât de aproape sau de departe este USL de o ruptură ireversibilă, Grindeanu a comentat: „Eu nu cred că este foarte aproape (o rupere a USL-ului – n.r.), dar atitudinea în primul rând a lui Crin Antonescu (…) începând cu sesiunea asta, din septembrie, e un pic diferită. Câteodată am senzaţia – vă spun sincer – că parcă se cere afară de la guvernare. Asta e senzaţia mea, s-ar putea să mă înşel, dar prin unele atitudini, asta e senzaţia. Poate l-au învăţat unii domni consilieri că ar fi bine să candideze la Preşedinţie din Opoziţie. Dar, din punctul meu de vedere, e o greşeală”.
El a precizat că pentru PSD cel mai important test care urmează este cel al europarlamentarelor, urmat de alegerile pentru Preşedinţie.
„Trebuie să câştigăm alegerile europarlamentare. Este un prim test, un test foarte important, care va da nota şi pentru alegerile prezidenţiale. Eu nu mă feresc să o spun că în momentul în care PSD va avea un procent foarte mare şi alţii vor avea un procent mai mic, sigur că va trebui să ne gândim şi la alegerile prezidenţiale”, a mai spus Grindeanu.
În urmă cu câteva zile, senatorul de Timiş Ilie Sârbu, care este şi liderul senatorilor PSD, a vorbit despre lipsa de comunicare din USL. În opinia social democratului, „ţara fierbe”, iar scena politică este într-o criză de comunicare care trebuie rezolvată pentru ca ţara să poată ieşi din criza de care parcă nu mai scăpăm.
Citiți principiile noastre de moderare aici!