Firmele stabilesc, printr-un regulament de ordine interioară, dacă veniturile provenite din încasarea bacşişului rămân la dispoziţia lor sau constituie o sursă de alte venituri care se distribuie salariaţilor. Sumele încasate suplimentar, înregistrate fiscal şi contabil, se evidenţiază pe un bon fiscal distinct.
Impozitarea propusă vizează taxarea bacşişului ca profit al operatorului economic în cazul în care acesta nu se distribuie salariaţilor, respectiv cu 16% pe profit sau 3% pe venit în cazul microîntreprinderilor, bacşişul nefiind cuprins în sfera TVA.
Dacă se decide repartizarea către salariaţi, se impozitează veniturile angajatului din alte surse cu 16%, prin reţinere la sursă, iar sumele suplimentare nu sunt cuprinse în baza de impozitare a contribuţiilor sociale şi a contribuţiilor sociale de sănătate.
Astfel, la ora începerii programului de lucru, banii personali deţinuţi de angajaţii firmei care îşi desfăşoară activitatea în unitatea de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor, sunt înregistraţi într-un registru de bani personali, special întocmit în acest sens.
La solicitarea organelor de control, atunci când se află în incinta unităţii de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor în care îşi desfăşoară activitatea şi în timpul programului de lucru, angajaţii operatorului economic sunt obligaţi să prezinte sumele de bani aflate asupra lor.
Dacă diferenţa constatată de inspectorii fiscali este de până 1% inclusiv, dar nu mai mult de 100 lei inclusiv, din valoarea înregistrată în casa de marcat până la ora controlului, fapta se sancţionează cu avertisment.
Pentru diferenţe peste 1%, dar până în 100 lei, se aplică amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei. În cazul unei diferenţe între 100 lei şi 1.000 lei inclusiv, dar mai mică de 1% din valoarea înregistrată în casa de marcat, amenda este cuprinsă între 10.000 lei şi 15.000 lei, iar dacă este peste 1% amenda ajunge la 20.000 lei şi se suspendă pentru 30 de zile activitatea operatorului economic pentru unitatea de vânzare la care s-a constatat contravenţia, începând cu cea de-a doua abatere constatată într-un interval de doi ani.
Dacă diferenţa este mai mare de 1.000 lei, dar sub 1% inclusiv, amenda este între 20.000 lei şi 25.000 lei, iar dacă depăşeşte 1% sancţiunea urcă la 30.000 lei, cu suspendarea pentru 30 de zile a activităţii, de la a doua abatere într-un interval de 2 ani.
Guvernul estimează că va colecta la bugetul de stat, în urma fiscalizării bacşişului, 154 milioane lei în acest an, 300 milioane lei anul viitor, 319 milioane lei în 2017 şi 338 milioane lei în 2018, respectiv 1,11 miliarde lei în circa trei ani şi jumătate.
Sursa: Mediafax
Citiți principiile noastre de moderare aici!