Cei doi, Darius Pintilie şi Marius Buzea, au fost angajați ca inginer/inspector de specialitate/referent de specialitate/expert în servicii de trafic aerian.
Potrivit Guvernului, Pintilie lucrase înainte ca fotograf, agent de vânzări, inspector la Primăria Cluj-Napoca şi consilier personal al prim-ministrului Emil Boc. Pintilie a absolvit Facultatea de Mecanică. Marius Buzea a fost șofer la PDL, dar și consilier al premierului Boc. El a absolvit Facultatea de Ingineria Produselor Alimentare.
Aceste informații au fost prezentate într-un raport al Corpului de Control al Guvernului efectuat la Romatsa. Ca urmare a acestor informații, Executivul a decis să sesizeze Parchetul, arătând că s-a constatat angajarea la Romatsa, cu încălcarea prevederilor legale, a unor colaboratori, consilieri sau rude ale unor demnitari.
Guvernul a mai arătat că în actele Romatsa apare faptul că Pintilie și Buzea ar fi fost angajaţi în urma unui examen scris, deşi din evidenţe rezultă că aceştia nu au intrat în sediul instituției în ziua examenului, ei intrând pentru prima dată în clădirea Romatsa abia la circa un an şi două luni mai târziu de la data la care ar fi avut loc examinarea. Lucrările celor doi nu conţine date privind locul, data, ora examinării sau autorul, fiind doar semnate olograf pe ultima pagină, iar un subiect a fost scris identic de cei doi, cu aceleaşi informaţii şi idei, inclusiv cu aceleaşi greşeli de punctuaţie.
Darius Pintilie a fost încadrat cu un salariu brut lunar de 9.910 lei, cu spor de vechime de 10%, ca şi Marius Buzea, ulterior majorat la 11.777 lei, ei fiind încadraţi direct pe funcţii de Expert I, alţi angajaţi cu experienţă de 3-15 ani având un salariu mai mic.
Mai mult, potrivit raportului Corpului de Control, în perioada martie 2011-mai 2012, Pintilie și Buzea au fost angajaţi în acelaşi timp în două structuri publice, și anume la Guvern şi Romatsa, deşi prima intrare în sediul Romatsa a fost în mai 2012, tot atunci fiind redactate şi documentele pentru legitimaţia de acces. Astfel, inspectorii guvernamentali au arătat că cei doi nu au fost prezenţi la locul de muncă de la Romatsa în acest interval, fiind însă atestată în acte, necorespunzător adevărului, prezenţa lor la serviciu.
Datele Romatsa mai relevă că în perioada martie 2011 – 31 decembrie 2013, Darius Pintilie a încasat un venit brut total de 542.211 lei, din care 195.627 lei în perioada martie 2011-30 aprilie 2012, când nu a fost la serviciu, şi de prime de vacanţă de 64.104 lei, iar Darius Buzea a încasat 526.024 lei brut, din care 220.523 lei pentru perioada când nu a fost la serviciu, plus prime de vacanţă de 62.172 lei.
Potrivit raportului, Romatsa a efectuat, în perioada 2010-2013, cheltuieli cu salarii în sumă totală de 1,7 miliarde lei, cel mai mare venit brut anual ridicându-se la 698.934 lei, iar cel mai mic venit brut anual fiind de 20.809 lei, la salariul de bază adăugându-se prime de fidelitate, de vacanţă, de Paşti, de Crăciun, adaos lunar pentru „întărirea rezistenţei organismului”.
Guvernul a mai anunțat că la Romatsa a fost angajată şi Cristina Palloş, director de cabinet al ministrului Transporturilor din acea perioadă, Radu Berceanu, numită membru în CA prin ordin al ministrului. În 2009, Aleodor Frâncu, atunci director general adjunct la Romatsa, a cerut suplimentarea cu un post a funcţiei de Expert I, post pe care a fost angajată Cristina Palloş direct de către ministru, cu un salariu brut lunar de 14.963 lei şi spor de vechime 20%, majorat ulterior la 17.489 lei şi spor de vechime 25% şi la 19.051 lei. Deşi a fost angajată cu normă întreagă la Romatsa, Cristina Pallo a continuat să lucreze ca director de cabinet la ministrul Transporturilor, cu jumătate de normă.
Chiar și soţia şi fiica secretarului general din Ministerul Transporturilor, Tiberiu Bărbuleţiu, au fost angajate la Romatsa, deşi din acte rezultă că cele două nu au intrat în sediul instituției la data examinării, iar soţia nici nu a lucrat efectiv la regie, deşi a fost remunerată cu 289.787 lei, ea fiind, de fapt, detaşată la cabinetul secretarului general adjunct din Ministerul Transporturilor.
Guvernul a anunțat că acțiunile de control la Romatsa vor continua.
Citiți principiile noastre de moderare aici!