Victor Ponta a spus că, în aceste condiții, nu se va semna scrisoarea de intenție, iar discuţiile pe aceste două puncte de divergenţă vor continua în aprilie, acordul rămânând însă în vigoare.
FMI şi Comisia Europeană au solicitat ca din luna aprilie să fie aplicată liberalizarea preţului la gaze pentru populaţie şi centrale de energie termică (CET-uri), cu o creştere a preţului la gaze de la 53,5 lei MWh la 62 lei MWh. Premierul a catalogat această creștere drept „abruptă”.
Guvernul României a respins această cerere, considerând-o nesustenabilă, cu argumentul că populaţia şi CET-urile nu pot suporta o astfel de creştere din această primăvară.
„Liberalizarea înseamnă creşterea preţului la gaze, ca să vorbim pe înţelesul tuturor. Până în aprilie, vom veni cu o propunere de calendar sustenabil, realist, care să ţină cont de ce este cu adevărat, nu de calcule pe hârtie care sunt mecanice şi de multe ori în realitate produc efecte negative”, a declarat Victor Ponta.
Cât despre companiile energetice Hunedoara şi Oltenia, FMI şi CE au cerut restructurarea „masivă şi radicală” a acestora, executivul fiind însă de părere că o astfel de restructurare nu ar salva industria de profil, ci, dimpotrivă, ar diminua semnificativ importanţa acestui sector.
„Sper să ne înţelegem, dar în interesul României. Suntem de acord cu măsuri de eficientizare, dar nu vom accepta măsuri să ducă la dispariţia acestui acest sector esenţial pentru siguranţa noastră energetică şi dezvoltarea economico-socială unor regiuni, Hunedoara, Gorjul în special, dar şi tot ce ţine adiacent”, a mai precizat premierul.
Complexul Energetic Hunedoara are aproape 6.500 de salariaţi, care activează în cadrul a patru mine din Valea Jiului (Lonea, Livezeni, Lupeni, Vulcan) şi a două termocentrale care au acoperit în 2013 aproximativ 7% din consumul de energie la nivel naţional. De asemenea, Complexul Energetic Oltenia produce 95% din lignitul României şi asigura până la 30% din consumul intern de energie elctrică. Compania are aproape 19.000 de angajaţi.
Delegaţia FMI-CE s-a aflat la Bucureşti pentru consultări şi a treia evaluare a acordului stand-by cu România. Țara noastră are în derulare un acord stand-by de 2 miliarde de euro cu FMI, care va expira în luna septembrie. Autoritățile au tratat acest acord ca fiind unul cu caracter preventiv și nu au accesat fonduri până în prezent. Scopul înţelegerii este de a proteja economia românească de eventuale şocuri pe pieţele financiare şi de a ajuta la reducerea costurilor de finanţare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!