Potrivit AGERPRES, pentru ședința de Guvern programată joi, 16 ianuarie, sunt pregătite mai multe proiecte de acte normative care transpun soluții convenite între transportatori și Ministerul Transporturilor și care au în vedere mai multe aspecte.
„Guvernul este un partener corect de dialog. La nivelul ministerelor şi instituţiilor publice am preluat şi analizat solicitările transportatorilor, iar mâine, în şedinţa de Guvern, vom aproba deja un set din măsurile convenite atât cu Ministerul Transporturilor, cât şi cu Ministerul Agriculturii. Vom rămâne în continuare la masa discuţiilor pentru a rezolva toate probleme legitime semnalate”, a afirmat Ciolacu.
Astfel, urmează să fi aprobate modificări cu privire la molalități de realizare a controlului prin cântărire la punctele de trecere a frontierei.
„Sunt recunoscute rezultatele măsurărilor prin cântărire obținute cu ajutorul mijloacelor de măsurare aparţinând autorităţilor competente din statelor membre ale Uniunii Europene cu care România are deschise puncte de trecere a frontierei, în baza Acordurilor bilaterale încheiate între părţi, atât pentru emiterea autorizaţiilor speciale de transport, cât şi pentru aplicarea sancțiunilor contravenționale”, se arată în comunicat.
Alte modificări vizează stabilirea unor limite, în conformitate cu legislaţia europeană şi din alte state membre ale UE, privind toleranţele pentru depăşirea greutății camioanelor.
„Se acordă intervale de depăşire a masei maxime total admise şi pe axe până la care nu se aplică sancţiuni contravenţionale şi nu se impune autorizarea circulaţiei acestor vehicule. Se clarifică unele aspecte privind efectuarea inspecţiei tehnice periodice a vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în România, atestarea profesională a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere, precum şi corelarea unor dispoziţii privind încheierea şi executarea contractului de transport pentru transporturile naţionale. Se clarifică şi unele dispoziţii care reglementează examinarea persoanelor care intenţionează obţinerea atestării iniţiale pentru conducători auto transport persoane sau transport marfă”, precizează sursa citată.
În plus, la întrevederea de miercuri s-a discutat despre decontarea transportului elevilor, dialogul pe această temă urmând să fie continuat pentru găsirea unei soluţii.
Un alt subiect rămas în analiză vizează restituirea parţială către operatorii de transport a accizei la carburant.
Consultările între transportatori şi Guvern vor continua cu întâlniri de lucru la nivelul Ministerelor Transporturilor şi Finanţelor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!