Potrivit Aradon, accidentul între cele două camioane a avut loc în noaptea de duminică spre luni, la Nădlac. La fața locului au fost trimise mai multe echipaje de intervenție.
În urma impactului, două victime au rămas încarcerate. A fost necesară inclusiv intervenția pompierilor cu o autospecială cu modul de descarcerare pentru a le elibera.
„În această noapte, 10.10.2022, în jurul orei 02:30, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină în cazul producerii unui accident rutier, în localitatea Nădlac, pe DN 7G, în care au fost implicate două autotrenuri. La fața locului au fost dislocate forțe și mijloace ale Detașamentului de Pompieri Arad cu o autospecială cu modul pentru descarcerare și echipaj SMURD. În sprijin a intervenit un echipaj SAJ și SVSU Nădlac. În urma accidentului au rezultat două victime conștiente, cooperante, încarcerate. S-a acționat pentru extragerea victimelor iar ulterior acestea au fost transportate la spital”, au transmis reprezentanții ISU Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!