Din momentul în care ANM a decis retragerea licenţei, Institutul Cantacuzino nu mai poate produce niciun fel de vaccin, inclusiv cel împotriva gripei porcine. Prin urmare, a trecut deja o săptămână de când vaccinul anti-AH1N1 nu mai poate fi produs în România.
În aceste condiţii, reprezentanţii Institutului Cantacuzino cer o derogare de la Guvern, pentru a funcţiona în aceiaşi parametrii până la finalul anului. Este vorba despre o cerere ca Ministerul Sănătăţii să permită Institutului Cantacuzino să producă în continuare vaccinuri până la finalizarea retehnologizării liniei de fabricaţie. Acest eveniment este prognozat pentru finele anului 2010. În cazul unui refuz din partea Ministerului Sănătăţii, 450 de angajaţi care lucrează la Institutul Cantacuzino şi-ar putea pierde locurile de muncă.
Directorul de la Cantacuzino a mai precizat că, în ciuda deciziei ANM, campania de vaccinare anti-AH1N1 se va derula în continuare cu vaccinurile care există pe stoc.
Standardul de bune practici de fabricaţie (GMP) este cel care asigură că produsele sunt fabricate/ depozitate/ manipulate corespunzător şi controlate pe întreg fluxul tehnologic în conformitate cu destinaţia lor specifică. Deşi exiprarea acestui standard nu indică neapărat o problemă cu vaccinurile deja produse, faptul că el nu a fost prelungit ridică un semn de întrebare în legătură cu o campanie oricum extrem de controversată.
Potrivit Ministerului Sănătăţii, în ultimele trei zile nu au fost confirmate decât 4 cazuri noi de infectare cu virusul AH1N1. Pe 14 şi 15 februarie nu a fost confirmat niciun caz.
Vaccinarea anti-AH1N1: De la isterie la controverse
În luna ianuarie a izbucnit o adevărată isterie cu privire la vaccinarea anti-AH1N1. Sute de oameni s-au înghesuit atunci pentru a fi imunizaţi, în timp ce mai mulţi oficiali recomandau vaccinarea.
Valul de decese provocate de gripa nouă a convins în urmă cu o lună din ce în ce mai multi români să se vaccineze împotriva AH1N1. Pentru scurt timp, la centrele de vaccinare s-au înghesuit câteva sute de persoane pe zi.
La Institutul Matei Balş din Capitală, medicii vaccinau oamenii pe bandă rulantă. Într-o singură zi, peste 1.500 bucureşteni s-au aşezat la coadă să se vaccineze împotriva gripei porcine.
În tot acest timp, oficilaii români se contraziceau cu privire la eficienţa vaccinului. În timp ce preşedintele Traian Băsescu recomanda vaccinul produs de Institutul Cantacuzino, alţi politicieni nu păreau foarte speriaţi de ameninţarea gripei noi. O parte dintre ei refuzau să se vaccineze, în timp ce alţii recomandau imunizarea, mărturisind însă că nici ei nu s-au vaccinat.
Unul dintre opozanţii vaccinării a fost Sever Voinescu, fostul purtător de cuvânt al candidatului susţinut de PD-L la prezidenţiale, Traian Băsescu, şi actual secretar al Camerei Deputaţilor. Acesta a declarat în ianuarie că nu se lasă vaccinat pentru că, din informaţiile sale, vaccinul anti-AH1N1 nu este unul bun.
“Nu mă vaccinez. Am auzit că nu e în regulă”, a declarat atunci Sever Voinescu.
De cealaltă parte, şeful statului susţinea că nu-i înţelege pe românii care nu vor să se vaccineze, în condiţiile în care statul le pune la dispoziţie dozele în mod gratuit. Întrebat ce părere are despre oamenii care se înghesuie în ultima perioadă să se vaccineze, Traian Băsescu a răspuns:
“Dă-mi Doamne mintea românului cea de pe urmă. Când statul pune la dispoziţie din 26 noiembrie vaccinul, n-a vrut nimeni.”
Sursa: Antena3.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!