„Zeci de mii de imigranţi au intrat în Uniunea Europeană, au apărut probleme de logistică, de principiu, pentru că a fost încălcat Spaţiul Schengen şi aceşti refugiaţi practic au bulversat întreaga arhitectură. Discuţiile au devenit foarte aprinse şi pe bună dreptate (…) În România nu există niciun fel de presiune a unui val migraţionist. Nu avem un aflux semnificativ de refugiaţi”, a declarat Klaus Iohannis.
Șeful statului a mai spus că a cerut Ministerul Afacerilor Interne o situaţie comparativă cu anul trecut privind numărul imigranţilor care au ajuns în România, iar „cifrele sunt cam aceleaşi”.
„Putem trata cu calm, răspundere şi solidaritate faţă de ţările unde există un număr mare de refugiaţi. Nu e cazul să reacţionăm isteric, cum nu e cazul să ne arătăm latura xenofobă. Trebuie să fim solidari cu celelalte ţări din UE”, a mai declarat Iohannis.
Președintele a mai precizat că cifrele privind numărul refugiaţilor pe care ar urma să îi primească România, prezentate de „diverse gazete”, sunt „speculaţii jurnaliştice”, precizând că nu există niciun proiect prezentat de Comisia Europeană, dar România nu poate primi mai mult de 1.785.
Articole pe aceeași temă:
Comisia Europeana propune Romaniei sa gazduiasca peste 6.000 de refugiati
Citiți principiile noastre de moderare aici!