Miercuri, 19 august, Klaus Iohannis a susținut o conferință de presă la Palatul Cotroceni. Acesta a vorbit despre mai multe subiecte importante, cum ar fi criza din domeniul HORECA, începerea școlii și organizarea alegerilor din 27 septembrie în siguranță.
Totodată, președintele a spus că în ceea ce îi privește pe cei 120 de militari români din Mali, aceștia sunt momentan în siguranță, dar situația va fi monitorizată.
”O mențiune cu privire la situația din Mali. Avem acolo 120 de militari și aș vrea să transmit că sunt în siguranță în acest moment, în ciuda tensiunilor din zonă. Urmărim cu mare atenție evenimentele și suntem să pregătiți să acționăm în consecință dacă va fi cazul”, a declarat Iohannis.
Potrivit președintelui, normele de siguranță care vor fi impuse în școli ”nu sunt deloc complicate.” El este de părere că măsuri precum distanțarea fizică, spălatul pe mâini și evitarea îmbulzelii sunt simple și eficiente, astfel încât elevii să fie protejați.
”Este însă foarte clar că școala nu va începe ca de obicei, când lumea se aduna în curtea școlii, toți bucuroși că începe școala. Nu se vor aduna, dar școlile se vor deschide, pentru a evita o generație pierdută.”, a spus președintele.
Cât despre criza economică și cea din domeniul HORECA, Iohannis a spus că acestea nu sunt lucruri pe care cineva și le-ar fi dorit vreodată, dar reprezintă situații cărora trebuie să ne adaptăm.
”HORECA este sectorul probabil cel mai grav lovit de criza economică. Guvernul a aprobat deja câteva scheme de ajutor, dar aici e vorba de sănătatea publică a întregii populații. În condițiile în care numărul de bolnavi crește zilnic, noi măsuri de relaxare nu sunt posibile și până nu intrăm într-o zonă de descreștere a epidemiei nu vom lua alte măsuri de relaxare, dar guvernul va veni cu măsuri de sprijin economic. (…) Nimeni nu și-a dorit această epidemie, absolut nimeni nu și-a dorit o criză economică, dar aceasta a venit. Aici suntem. Evident că toată lumea își dorește să câștige mai bine, însă pentru a fi posibil trebuie să existe acești bani. Nu e posibil să împarți bani care nu există. Eu am spus de la început că nu putem să avem o situație în care categoriile cele mai vulnerabile să plătească nota de plată pentru epidemie și recesiune. Și atunci, cu toate că marea majoritate a economiștilor a repetat că nu se pot mări pensiile și alocațiile, am cerut soluții pentru a fi majorate, atât cât se poate, și iată că au venit cu soluții, majorare etapizată, iar majorarea punctului de pensie se realizează totuși. Este o majorare atât cât s-a putut acum. Când economia își va reveni se vor căuta soluții pentru majorări ulterioare.”.
Întrebat ce părere are despre moțiunea de cenzură depusă de PSD, președintele Iohannis a explicat că i se pare un simplu gest politic, iresponsabil și neavenit.
Trimite articolul
XNu eu, platitorul de taxe, sunt de vina ca sistemul de sanatate e un jeg si ca deciziile luate de guvern sunt de rahat. GUVERNUL ESTE CULPABIL SI LINSABIL
-
Nu tu Tibi esti de vina. De vina suntem noi Romanii pentru ca asta am votat. Poate nu tu, poate o ruda sau un cunoscut, dar este datoria noastra civica sa nu mai repetam greselile.
-
intr-adevar. din pacate politicienii provin din famiile noastre. nu sunt ei de vina ca nu au capacitate. sunt oamenii care-i aleg. politicienii sunt oglinda oamenilor ce ii voteaza. sa nu mai fim ipocriti. vina e a oamenilor. ei sunt rai, lacomi, etc. Puterea politica e doar rezultatul a ceea ce suntem noi.
-
nu ai ce sa votezi. in tara asta e nevoie de linsaj, linsaj repetat, sa se invete minte talharii si hotii ca nu au ce cauta in politica, pentru ca doar asta e pe “meniul” de vot.
-
Ce greu leaga doua vorbe fara prompter, giroscopul asta
Iohannes, sper sa mori in chinuri groznice. Nazistule!
Ahahah “Nimeni nu și-a dorit o criză economică” pe bune?????
nu prea e precaut acest presedinte…….
Sa spuna armata de functionari inutili din ministerul zis al invatamintului si din si mai inutilele inspectorate scolare cite scoli din tara nu au apa curenta si bai civilizate pentru elevi si noi vorbim de spalatul pe miini,penibilitate la extrem.
Doamne deci toti care ati votat pe omul asta nu aveti nimic decat cacat la cap.
-
INDIA… dacă ai fi vrut s-o votăm pe idioata de Dăncilă înseamnă că tu ai căcat în cap…
Este foarte “incurajator” cand presedintele tarii ne spune ca am cam belit-o, ca ne manca criza. In loc sa vina sa prezinte solutii concrete de contracarare a crizei, sa ceara macar guvernului sa vina cu solutii el vine si zice “ghinion”! Dar de fapt despre ce vorbim ca asta au votat romanii: ghinion!
In loc sa stimuleze economia prin credite la persoanele juridice si fizice, tinem șleahta de șmenari la bnr care impun conditii de creditare absurde ca niciunde in lume, care smenuiesc cu bancile cursul de schimb si dobanzii imposibile ca niciunde in europa!
Ca economia sa primeasca ajutor trebuie sa curga creditele si chiar pentru anumite tipuri de proiecte sa fie garantate de stat. In schimb ei au mutilat si prima casa care s-a dovedit extraordinar de eficienta.
Si care este problema? Mai mor cateva zeci de mii de oameni batrani, in acelasi timp se imunizeaza spontan tot natul si cu asta basta. Next level.
Iar in plina criza economica dvs si Orban mariti inclusiv pensile speciale cu 14 procente
economia Germaniei (locul 4 in lume) va reveni la nivelul la care era in februarie anul acesta abia peste 3 ani…si la ei pandemia e sub control…eu cred ca “autoritatile” nostre au o viziune atat de ingusta si un impediment intelectual atat de major incat nici nu sunt in stare sa realizeze ce ne asteapta din punct de vedere economic…intr-adevar, nu cred ca ar fi cazul tocmai acum sa majoram pensii si alocatii, numai pt a apela mai tarziu la masuri de austeritate
Prea stimati si iubiti admiratori ai PSD ului si a trambitei lor Antena 3 Unu la mana sasul asta cum ziceti voi a fost votat de catre peste 7 milioane de romani sau veti zice DE TAMPITI in defavoarea PISICULUI.PLAGIATOR,PINOCHIO DE PONTA?„Chermezele PNL în vremea pandemiei”motivul invocat de voi ca intrun cadru restrans sau intalnit colegi la o zi onomastica dar la voi nunti de sute de persoane a copiilor de baroni PSD,fara masca cat mii de FRAIERI poarta in spati inchise a lui Ciolacu,Ponta,Solomon.Mitraliera,Buzatu si alti.„Devalizarea bugetului de stat sub paravanul pandemiei”dar oare de catre cine au fost cumparate materialele sanitare neconforme nu de oameni pusi de PSD?„Dezastrul bugetar”cine a umplut tara cu neamuri,cunostinte,amante in sistemul bugetar si intreprinderile de stat cu salari de lux competenta zero barat,cine tine cu dinti de pensile speciale,cine a lasat visteria de stat goala ati cheltuit pina la ultimul ban pina si rezerva guvernamentala,cine a lasat datori istorice si penalizari de miliarde fratii Micula,contracte reziliate aiurea oare nu tot voi,„Haosul din educație” in ani cat ati guvernat manualele ajungeau in scolii prin Decembrie,Ianuarie,mii de scolii cu WC ul in fundul curti,fara autorizatie de functionare.„Milițienii pandemiei au încălcat drepturile cetățenești”cine sa plans la CCR ca este necostitutional sa amendezi cetateni care nu respecta normele impuse de pandemie nu PUPILA voastra MADAM WEBER,cine a spus ca nu poti tine in carantina persoane infectate si ati scos pe strazi,mijloace de transpor sute de persoane infectate Timp de 2 luni ati stat ascunsi si aveati ciocul mic acuma ca ati auzit ca UE da niste bani va este frica ca ii pierdeti santeti tari si mari pe BARICADE.Dar SPERANTA MOARE ULTIMA si poate va trimit alegatori unde va este locul langa Putin si dispareti din parlament si viata politica cu totii baroni vostri la care mamele va cumpara masini si apartamente de mii de euro din pensii,Oprisan,Iordache si compania Si intradevar guvernul actual a interzis folosirea celor 8(opt)spitale regionale si un spital metropolitan construit de PSD
-
habar nu ai sa scrii corect, stai jos, 4…
-
Bravo inteligentule bine ca voi le aveti pe toate:aria cercului Viorica Dancila,tramvai in loc de a munci Olguta Vasilescu franceza de Craiova,tari europene noi LETITIA Maria Grapini
-
Ca si colonie va trebui să ne mulțumim cu firimiturile pe care ni le arunca. Acest lucru este evident că s a dorit. Nu este necesar să stea până la sfârșitul mandatului, poate fi cerut un referendum și poate ar fi cel mai bun lucru. În caz contrar cu ăștia în fruntea colonie doar stari de urgenta și alertă vom avea. Mai mult, populație moartă de foame si de alte boli cu care nu au avut acces la sistemul medical.